ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Update. Tudor Darie, CEO şi cofondator al platformei de finanţare participativă Fagura: Am început anul foarte bine, în unele luni avem creştere de 6 ori faţă de 2023

29 mai 2024 Autor: Adrian Seceleanu

Start-up-ul este în plină campanie de finanţare, într-o rundă care ar putea ajunge la o dimensiune de 1,5 milioane de euro.

Start-up-ul fintech Fagura din Republica Moldova, care a lansat în acest an şi în România platforma sa de finanţare participativă - după obţinerea autorizaţiei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a înregistrat în prima lună de funcţionare pe piaţa locală un volum al împrumuturilor acordate mai mare decât cel realizat într-un an în Republica Moldova. Utilizatorii Fagura pot investi în împrumuturi şi să obţină randamente care variază în funcţie de gradul de risc al proiectului finanţat.

„În februarie 2024 ne-am lansat, deci avem 3 luni şi un pic de momentul lansării. Ca să punem lucrurile în perspectivă, chiar în prima lună de activitate în România noi am reuşit să avem sume intermediate mai mari decât în primul an de activitate în Republica Moldova, ceea ce arată potenţialul pieţei româneşti.  Deja în ultimele 3 luni vedem o creştere de la o lună la alta, până în acest moment am finanţat 21 de companii, iar alte 6 sunt în proces de finanţare. Deci primele semne sunt în linie cu planurile noastre pentru România“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Tudor Darie, CEO şi cofondator al Fagura.

Fagura, un start-up care a trecut prin programul de accelerare InnovX - susţinut de BCR, înainte de a aplica pentru autorizare pe piaţa din România, a acordat până acum finanţări de câteva milioane de euro. „Fagura e o platformă care a fost lansată acum 5 ani în Republica Moldova, a fost testată, validată pe piaţă din Moldova. Până în acest moment am intermediat împrumuturi de 6 milioane de euro şi am generat venituri către investitori de peste 1 milion de euro.  În România am obţinut autorizaţia de la ASF în septembrie 2023“.

După autorizarea pe piaţa din România, care îi permite companiei să funcţioneze pe teritoriul UE, businessul a crescut puternic, a relatat Tudor Darie. „Anul a început foarte bine. În cazul Fagura, primele luni ale anului 2024 sunt mult mai bune decât anul 2023. Spre exemplu, în luna februarie noi am avut o creştere de 6 ori faţă de anul trecut, deci am intermediat de 6 ori mai multe investiţii, în alte luni au fost creşteri de 3 ori, în alte luni de 4 ori. În luna aprilie, creşterea a fost de 4 ori faţă de aprilie 2023. Planul nostru este să încheiem acest an cu o creştere de 3 ori faţă de 2023 şi cel puţin până în acest moment suntem acolo, ne apropiem de obiectivele pe care le avem setate şi sperăm noi poate spre final de an chiar uşor să le depăşim. Până în acest moment simţim o tracţiune foarte bună atât în România cât şi în Republica Moldova. Avem un feedback bun şi din partea clienţilor noştri, din partea partenerilor.  Am testat mai multe proiecte şi ne uităm acum la piaţa moldovenească ca la o piaţă în care putem testa, valida uşor anumite idei pe care ulterior să le putem extinde la nivel european“.

Pentru a susţine planurile de dezvol­tare, compania are în derulare o rundă de finanţare cu o ţintă maximă de 1,5 milioane de euro.

„În acest moment chiar suntem într-o rundă de investiţii în care discutăm cu mai mulţi angel-investori, cu anumite fonduri de investiţii. Nu am decis dacă vom anunţa sau nu o rundă de equity crowdfunding, ca să in­ves­tească şi comunitatea. Vrem să adăugăm investitori un pic mai sofisticaţi, acesta e con­siderentul pentru care discutăm acum cu mai mulţi investitori de tip angel, iar până acum runda evoluează destul de bine. În ultimele  trei luni am atras o investiţie de 650.000 de euro în Fagura şi avem  discuţii foarte bune cu un fond de investiţii din SUA.“

„Încă mai suntem deschişi să mai primim încă unul-două cecuri de investiţii, fie din partea unor investitori angel sau din partea unor fonduri mai mici. Ne propunem ca această rundă să fie de minim un milion de euro, până în maximum 1,5 milioane de euro, capital care să ne ajute să ne dezvoltăm şi să ne pregătim de o rundă serie A la final de 2025, început de 2026“, a spus co-fondatorul Fagura.

Anterior, compania a strâns 1,1 mil. euro de la investitori. „Până în acest moment Fagura a avut două runde de investiţii. Prin equity crowdfunding noi am atras 1,1 milioane euro care ne-au ajutat să ne dezvoltăm în ultimii ani. Investitorii din comunitate sunt cei care au devenit şi acţionari în cadrul companiei şi dacă ar fi să ne uităm în trecut ce s-a întâmplat în prima rundă de investiţii din mai 2021 aveam o evaluare pre-money de 1 milion de euro iar în runda din noiembrie 2022 evaluarea post-money era de 5,7 milioane de euro“.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR