Eveniment

Primarul Capitalei anunţă: Pasajul Basarab va fi expertizat, după care va putea fi reparat şi administrat

Primarul Capitalei anunţă:  Pasajul Basarab va fi...

Autor: Gabriel Pecheanu

27.03.2023, 12:48 65

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Pasajul Basarab va fi expertizat: „După finalizarea expertizei, pasajul va putea fi preluat de Administraţia Străzilor şi va fi, în sfârşit, reparat şi administrat”.

„Pasajul Basarab va fi expertizat. Recepţia finală a Pasajului Basarab, amânată de administraţiile municipale de până acum, este tot mai aproape de realizare. Am atribuit contractul pentru expertiza tehnică a acestui obiectiv atât de important, dat în folosinţă de mai bine de 10 ani. După finalizarea acesteia, pasajul va putea fi preluat de Administraţia Străzilor şi va fi, în sfârşit, reparat şi administrat”, anunţă pe Facebook Nicuşor Dan.

Contractul, adaugă primarul general, a fost atribuit companiei Betarmex SRL, singura care a depus ofertă, la o valoare de 248.500 lei fără TVA.

„Expertiza va analiza modul de respectare a proiectului, calitatea materialelor folosite, a execuţiei lucrărilor şi starea tehnică a construcţiei, în conformitate cu reglementările în vigoare. Expertiza se va finaliza cu un raport care va cuprinde soluţii pentru remedierea eventualelor deficienţe, prioritizarea lucrărilor de reparaţii şi/sau reabilitare, în funcţie de urgenţa executării acestora. Durata expertizei este de 60 de zile calendaristice de la data emiterii Ordinul de începere a lucrărilor”, încheie Nicuşor Dan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO