Retail&Agrobusiness

Bergenbier a trecut prin criză cu două schimbări de acţionariat, patru directori generali şi pierderi de 80 milioane de euro

Bergenbier a trecut prin criză cu două schimbări de...

Autor: Ioana David

31.07.2014, 19:23 430
Criza a afectat puternic afacerile Bergenbier, al treilea mare producător local de bere, care a văzut cum rulajul i se reduce cu 70 mil. euro în intervalul 2008-2013. În aceeaşi perioadă pierderile cumulate ale companiei, care are în portofoliu branduri ca Bergenbier, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu şi Noroc, au fost de 80 mil. euro.
 
Istoria recentă a companiei este plină de evenimente, Bergenbier fiind berarul cu cea mai zbuciumată evoluţie. O scurtă retrospectivă arată că în perioada 2008-2013, Bergenbier a avut patru şefi (din care unul, Mihai Ghyka, a ocupat de două ori poziţia de director general), trei acţionari (InBev, CVC şi Molson Coors), a traversat o schimbare a numelui (din InBev România în Bergenbier) şi a tras obloanele peste fabrica de la Blaj.
 
Toate aceste frământări au avut loc în contextul în care piaţa de bere a pierdut 20% din volumele vândute (în intervalul 2008 – 2013).
 
Singura creştere a cifrei de afaceri consemnată de companie a fost în 2013, iar vara acestui an a adus primele semnale potrivit cărora canadienii se pregătesc de in­ves­tiţii în România. Compania a comvocat Adunarea Gene­rală a Acţionarilor pentru mijlocul lunii august în ve­derea aprobării unei majorări de capital de 65 mil. euro, sumă care potrivit unor surse din piaţă ar merge pentru investiţii în dezvoltarea afacerii şi susţinerea mărcilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO