Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Florentina Ghilencea a creat cursuri de patiserie specializate pe celebrele prăjituri macarons şi a avut peste 350 de cursanţi în cei trei ani de activitate

18.06.2024, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

„Unele dintre cursantele mele de acum trei ani sunt pe punctul de a-şi deschide laboratoare de cofetărie“.

Florentina Ghilencea lansa în urmă cu trei ani, în 2021, o idee nouă de business în care oferea cursuri pentru oamenii care îşi doreau să realizeze prăjiturile macarons chiar la ei acasă. Ea avea experienţă deja în domeniul patiseriei, atât ca pasiune, cât şi ca antreprenor, având un laborator de cofetărie sub brandul Micul Patiser. Numele a rămas în continuare şi pentru cursurile oferite, iar în cei trei ani de activitate peste 350 de oameni au trecut prin cursurile antreprenoarei. Dintre aceştia, câţiva chiar au avut ca obiectiv deschiderea unui business în domeniul patiseriei.

„Povestea mea a început acum 10 ani, când am descoperit mai serios acest domeniu, cofetăria, patiseria. M-am înscris la un curs de cofetar-patiser. Experimentând tot felul de reţete, tehnici, am început să fac torturi şi prăjituri pentru prietenii mei şi pentru familie. După aceea, cam după patru ani, am decis să-mi deschid un laborator de cofetărie”, a povestit Florentina Ghilencea.

Ea este de profesie inginer, iar anterior de drumul în lumea patiseriei a lucrat timp de 13 ani în turism. După trei ani de la înfiinţarea laboratorului de cofetărie, antreprenoarea a decis să treacă din mediul fizic spre cel online, prin intermediul cursurilor. Sunt două tipuri de cursuri momentan în portofoliul Florentinei Ghilencea, unul intensiv care durează şase săptămâni, iar altul pentru cei care doar ce păşesc în lumea dulciurilor, care implică un curs înregistrat, la care oamenii pot intra în funcţie de disponibilitate.

„M-am îndreptat spre cursurile de macarons, a fost un produs de referinţă pentru Micul Patiser. Mi-am dorit ca oamenii să înveţe să facă macarons, care e considerat produs greu de făcut chiar şi de către cofetarii profesionişti”, a mai spus antreprenoarea.

Preţul pentru cursul intensiv de şase săptămâni este de circa 2.500 de lei, iar pentru cel creat pentru oamenii care vor să facă primii macarons, preţul este de circa 600 lei. Majoritatea participanţilor sunt femei.

„Există o platformă de curs unde am încărcat toate materialele video, reţetele, toate explicaţiile de care ai nevoie ca să poţi să parcurgi pas cu pas tot procesul. O dată pe săptămână este o întâlnire live pe zoom. În fiecare săptămână se desfăşoară un modul, vizualizezi toate toate materialele din platformă şi apoi pui în practică”, a mai spus Florentina Ghilencea.

În total, în cei trei ani de cursuri, peste 350 de participanţi au fost instruiţi de Florenţina Ghilencea în lumea patiseriei.

„După pandemie, oamenii erau foarte interesaţi de domeniul acesta al cursurilor. Unele dintre cursantele mele de acum trei ani sunt pe punctul de a-şi deschide laboratoare de cofetărie. Energia vine în principal de la cursantele mele, atunci când văd cum evoluează”, a mai spus antreprenoarea.

Ea se ocupă de tot ce ţine de afacere în prezent, însă este în plan să se dezvolte, atât în zona de cursuri noi, cât şi ca număr de angajaţi.

„E o nebunie să te arunci în antreprenoriat, dar e nevoie să fii într-adevăr pasionat de ceea ce faci. Cei care sunt antreprenori cred că îşi doresc independenţă mai mult decât orice. Aşa că e nevoie de curaj şi să ai răbdare, că lucrurile uneori nu se întâmplă peste noapte şi e nevoie să te adaptezi”, a spus Florentina Ghilencea.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania