Burse - Fonduri mutuale

Exclusiv ZF. Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Vrem să ne listăm la BVB după o ofertă publică iniţială de majorare a capitalului social. Prospectul, pe masa ASF pentru autorizare

Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Cel mai important era să decidem momentul listării. Avem un plan de afaceri extrem de ambiţios, care ne permite să extindem afacerea şi accesarea de noi pieţe pentru vânzarea produselor şi serviciilor noastre

Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Cel mai important era să decidem momentul listării. Avem un plan de afaceri extrem de ambiţios, care ne permite să extindem afacerea şi accesarea de noi pieţe pentru vânzarea produselor şi serviciilor noastre

Autor: Eduard Ivanovici

23.04.2024, 20:10 1646

Compania de distribuţie de carburanţi JT Grup Oil, care a finalizat recent prima etapă de dezvoltare a unui terminal de produse petroliere de 25 de milioane de euro, se pregăteşte să deruleze în perioada următoare o ofertă publică iniţială (IPO) care s-ar solda ulterior cu o listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, spune Jean Paul Tucan, acţionar majoritar în cadrul societăţii cu sediul la Năvodari.

 „Acţionarii societăţii au hotărât majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 10 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 1 leu, acţiuni ce vor fi puse la dispoziţia publicului printr-o ofertă publică iniţială, urmată de admitere la tranzacţionare a acţiunilor societăţii pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, pe piaţa AeRO a BVB”, a declarat Jean Paul Tucan, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

 Înfiinţat în urmă cu 23 de ani, JT Grup Oil desfăşoară operaţiuni de distribuţie de carburanţi în zona de Sud-Est a României cu ajutorul unei  ote de 11 cisterne. Compania a construit în 2004 un terminal de bitum la Medgidia, pe care l-a vândut la scurt timp după recepţie, iar banii obţinuţi în urma vânzării au fost investiţi în dezvoltarea reţelei de distribuţie de carburanţi, reiese dintr-un comunicat.

 „Prin această operaţiune de atragere de capital din partea investitorilor, ne dorim să dăm publicului 28,5% din capitalul social al companiei (...) Am înţeles de la început că listarea este un proces extrem de complex şi provocator pentru acţionari şi toate părţile implicate în proces” , continuă Jean Paul Tucan.

Din 2023, JT Grup Oil şi-a diversificat gama de produse şi a accesat segmentul de motorină fără acciză, care deserveşte vasele comerciale pentru porturile Midia şi Constanţa. Anterior, compania s-a transformat din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acţiuni (SA), discuţiile privind listarea la BVB fiind începute încă din toamna lui 2021.

„Intermediar este Interdealer Capital Invest, brokerul care ne-a asistat încă de la început, din 2021, în tot acest proces complex, inclusiv în alegerea momentului IPO-ului. în prezent, prospectul de ofertă de află la ASF pentru autorizare. Noi estimăm că oferta se va derula în perioada imediat următoare a sărbătorilor de Paşte.”

JT Grup Oil deţine 253 de staţii de incintă, fiind dotate cu pompe mecanice cu debit mărit sau cu pompe cu sisteme de gestiune, cu filtre decantoare, sisteme evacuare gaze, sisteme de sigilare şi  indicatoare de nivel, scriu reprezentanţii companiei. Pe viitor, grupul are în vedere creşterea numărului de cisterne la peste 20 şi dezvoltarea reţelei de distribuţie.

„(Am debuta la BVB   n.r.) cu aproximativ 12-14 milioane de euro în plus faţă de capitalizarea existentă. Avem şi finanţări bancare şi fonduri nerambursabile care au intrat în companie, iar acum ne dorim o infuzie de capital din piaţa liberă” , afirmă acţionarul majoritar.

Prin politica de dividend, JT vizează o repartizare echilibrată a rezultatului net, răspunzând atât aşteptărilor acţionarilor, cât şi nevoilor de dezvoltare ale companiei, mai spune Jean Paul Tucan.

În 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de 224,4 milioane de lei, de la 301,65 milioane în anul precedent. Profitul net de anul trecut a atins 5,7 milioane, de la 6,3 milioane de lei în 2022, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

„Pe lângă distribuirea de dividende sub formă de numerar, avem în plan, în cazul în care performanţele înregistrate anual o permit, distribuirea dividendelor sub formă de acţiuni gratuite”, a declarat reprezentantul JT Grup Oil pentru ZF.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO