Bănci și Asigurări

BCR: Implementarea OUG 50 ne-a costat 3 milioane de euro în trimestrul al treilea

Şeful BCR: Implementarea OUG 50 ne-a costat trei milioane de euro în trimestrul al treilea

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax

05.11.2010, 14:54 29

Implementarea prevederilor ordonanţei privind crediteleconsumatorilor a costat BCR trei milioane de euro în trimestrul altreilea, a declarat, vineri, preşedintele executiv al instituţiei,Dominic Bruynseels, citat de Mediafax Business.

El a reiterat că unul dintre motivele pentru scădereaveniturilor din comisioane în trimestrul al treilea este reducereacomisionului de rambursare anticipată pentru toate contractele decreditare în derulare.

"BNR a făcut o analiză a impactului OUG 50 şi valoarea ar fi depeste 500 milioane de euro. BCR are 25% din sistem, deci poţi lucracu cifrele singur. Impactul este considerabil", a răspunsBruynseels, la o întrebare legată de impactul total alimplementării OUG 50 asupra BCR.

El a explicat că cel mai mare impact din implementarea OUG 50este determinat de prevederile privind marja şi aplicarea lacontractele în derulare.

"Dacă oamenii au semnat contractele cu noi, înseamnă că ambelepărţi am fost de acord. Ce am făcut deja este că am modificatcontractele pentru reducerea comisionului de rambursare anticipatăşi dacă vor să-şi schimbe creditele pot să o facă la costuri maimici. Asta era în directiva europeană şi în OUG 50 şi asta amfăcut", a continuat şeful BCR.