Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Acţiunile Glissando Garden Center debutează astăzi pe piaţa AeRO de la BVB. Valoare de piaţă de 23,5 mil. lei

Bursă. Acţiunile Glissando Garden Center debutează...

Autor: Eduard Ivanovici

03.06.2024, 13:31 743

Glissando Garden Center, companie din sectorul home & garden din România şi cea mai mare din vestul ţării specializată în comerţul cu flori, plante şi articole de grădină, a debutat luni, 3 iunie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul bursier GGC. Este a treia societate care se listează la bursă de la începutul anului şi a doua pe segmentul AeRO.  

„Acest demers reprezintă o etapă importantă în evoluţia şi dezvoltarea companiei noastre şi suntem încrezători că ambiţille şi planurile noastre vor putea fi susţinute şi prin piaţa de capital”, spune Ioan Biianu, director general şi fondator al Glissando Garden Center.

Debutul la bursă al emitentului a avut loc în urma unei listări tehnice, realizate cu sprijinul Goldring. În funcţie de cele 41,2 milioane de acţiuni GGC şi preţul de tranzacţionare de 0,57 lei pe unitate, capitalizarea societăţii ajunge la 23,5 milioane de lei.

Glissando Garden Center şi-a început activitatea în 2011, având în spate un istoric al brandului Glissando care datează din 1991. În 2015, după o investiţie de 6 milioane de euro, compania a deschis în Timişoara primul hypermarket din ţară specializat în comerţul cu flori, plante, articole de grădinărit şi produse pentru protecţia plantelor, desfăşurat pe o suprafaţă de 6.000 mp. În prezent, compania are două magazine sub conceptul Garden Center, al doilea fiind în Lovrin, judeţul Timiş, cu o suprafaţă de 800 mp.

În 2023, compania a înregistrat vânzări de 22,3 milioane lei şi un profit de 923.490 lei, conform memorandumului de listare. Societatea este deţinută de Ioan Biianu în calitate de acţionar majoritar, cu 80,11% din acţiuni, restul de 19,89% de acţiuni fiind deţinute de persoane fizice.