Business Internaţional

Igor Dodon, liderul pro-rus al celui mai mare partid de opoziţie din Moldova, vrea legături mai strânse cu Rusia şi China şi o alianţă împotriva preşedintei Maia Sandu

Igor Dodon, liderul pro-rus al celui mai mare partid de...

Autor: Petru Mazilu

01.06.2024, 23:01 41

Igor Dodon, liderul pro-rus al celui mai mare partid de opoziţie din Moldova, a cerut relaţii mai bune cu Rusia şi China. Totodată, el a îndemnat alte forţe politice să se alieze împotriva preşedintei pro-europene Maia Sandu la alegerile din octombrie.

Fostul preşedinte Igor Dodon, care în prezent este liderul Partidului Socialist, a spus că Moldova îşi ignoră aliaţii tradiţionali, iar poziţia sa pro-europeană riscă să ducă ţara într-un conflict.

„Să revenim la un dialog normal cu partenerii noştri - Rusia, China şi alte ţări. Acesta este ceea ce ar trebui să facem. Este mult de făcut", a spus Dodon într-o emisiune online.

El a mai spus că Moldova ar trebui să nu mai participe la exerciţii militare cu parteneri străini sau să menţină un număr mare de rezervişti.

„Toată lumea ar trebui să înţeleagă că Moldova este pentru pace şi nu se va lăsa târâtă în certuri geopolitice aşa cum a fost târâtă Ucraina”, a adăugat Dodon.

De asemenea, Dodon a militat pentru înfiinţatea unei alianţe care să propună un singur candidat la alegerile prezidenţiale din octombrie. El a sugerat că fostul procuror şef Alexandru Stoianoglo ar putea fi candidatul opoziţiei. Stoianoglo a fost demis pentru că şi-a depăşit autoritatea şi pentru că ar fi blocat anchete de corupţie împotriva unor oameni de afaceri proeminenţi.

Odată cu alegerile prezidenţiale va avea loc şi un referendum privind aderarea Moldovei la UE. Un sondaj publicat săptămâna aceasta a arătat că Maia Sandu este sprijinită de 30% dintre moldoveni în timp ce Dodon are un sprijin de 18%. Sondajele recente mai arată că moldovenii sprijină aderarea la UE, aproximativ 60% fiind în favoarea acestui demers.