Companii

Rüdiger Dany, NEPI Rockcastle: În Europa de Vest retailul a ieşit din criza pandemiei şi a intrat direct în cea a dobânzilor mari, a fost „furtuna perfectă“. În Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, mallurile şi-au revenit mult mai repede

Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle: Avem în plan proiecte pentru realizarea cărora am alocat peste 650 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cel mai mare program de investiţii în retailul comercial, anunţat pentru CEE. NEPI Rockcastle este o companie a cărei viziune strategică de dezvoltare în regiune este pe termen lung, aşadar nu vizăm obţinerea unui profit rapid, dar ne dorim să investim în ţări unde unde suntem trataţi în mod egal cu alţi investitori.

Autor: Bogdan Alecu

22.05.2024, 00:07 140

Rüdiger Dany, NEPI Rockcastle: În Europa de Vest retailul a ieşit din criza pandemiei şi a intrat direct în cea a dobânzilor mari, a fost „furtuna perfectă“. În Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, mallurile şi-au revenit mult mai repede

Timişoara este oraşul care stă cel mai bine la retail, cu 1.055 mp/mia de locuitori, urmat de Sibiu cu 990 şi Braşov cu 711, în timp ce Bucureştiul este la 492.

Menţinerea randamentelor investiţionale uşor peste nivelul dobânzilor alături de cererea din piaţă pentru retailul modern repre­zintă punctele forte ale pieţei Europei Centrale şi de Est, în timp ce în vest impactul pandemiei şi ulterior al dobânzilor a fost mai mare.

„Este uimitor ce s-a întâmplat pe piaţa de real estate din Europa în ultimii doi ani. Sectorul de retail comercial din pieţele vest­europene a ieşit din criza provocată de pandemie direct într-o altă criză, marcată de creşterea dobânzilor. Problema a fost că nimeni nu se aştepta la această creştere rapidă a dobânzilor, astfel că în ţări precum Germania a avut loc un adevărat dezastru, iar acum în piaţă sunt proiecte neterminate. De aceea, pentru autorităţi este important să meargă mai departe alături de companii care au fondurile necesare pentru a dezvolta proiectele, pentru ca acestea să nu stea neterminate pentru o lungă perioadă de timp, ajungând atât de deteriorate încât trebuie vândute la preţuri foarte mici“, a spus Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro