Companii
Retailerul de modă Takko: Se dezvoltă proiecte de retail în oraşele de 25.000 de locuitori, deci posibilităţi de dezvoltare există
Takko a intrat pe piaţa locală acum un deceniu şi a ajuns la circa 65 de magazine deschise în oraşele din România.
Compania are o istorie de circa trei decenii în Germania, piaţa-mamă, şi se adresează clienţilor cu venituri mici şi medii.
Retailerul de modă german Takko, prezent în România de circa un deceniu, a ajuns la o reţea de 65 de magazine.
De la începutul anului a fost deschis deja un magazin la Oradea şi, în plus, compania planifică alte trei inaugurări în 2017 la Târgovişte, Bistriţa şi Râmnicu Vâlcea. „Pentru anul 2018 sunt planificate alte deschideri de magazine suplimentare“, spun oficialii firmei Takko fără a înainta cifre.
Compania are o istorie de circa trei decenii în Germania, piaţa-mamă, şi se adresează clienţilor cu venituri mici şi medii. Takko a fost de altfel unul dintre primii discounteri de modă care au pătruns pe piaţă. După el au venit însă şi alţii, precum Pepco (Polonia) sau C&A (Olanda). Acest segment de piaţă a prins tot mai mult în România deoarece deşi sunt pasionaţi de modă românii sunt foarte atenţi şi la preţ.
„Una dintre cele mai importante noutăţi este restabilirea poziţiei noastre pe piaţă. Ne definim din nou ca discounter, sau mai bine zis smart discounter. Cererea de produse din segmentul de preţuri mari scade în continuare. Trendul pieţei duce la o cerere din ce în ce mai mare de modă la preţuri avantajoase. Ne aşteptăm în continuare să câştigăm cât mai multă cote de piaţă precum şi capital de imagine“, spun oficialii companiei.
-
Andreas Zivy, regele cerealelor din Europa, şi-a construit un imperiu agricol de 2,6 mld. euro în România prin tranzacţii succesive de peste 130 mil. euro
-
Care sunt cele mai frecvente probleme ale SGR? Ce-i nemulţumeşte pe clienţi?
-
Aude cineva la Palatul Victoria? Braiconf îi cere guvernului să intervină pentru salvarea industriei textile din România
-
Fabricile de ambalaje Rondocarton avertizează: „Cerere mai mare este în FMCG, dar pe mobilă şi construcţii vedem scădere”
-
Companiile de asigurări de viaţă au plătit anul trecut despăgubiri de circa 1,4 mld. lei, în scădere cu 8%
-
Bursă. Românii prind gustul investiţiilor la Bursa de Valori Bucureşti: numărul investitorilor activi a urcat la aproape 100.000, maxim istoric
-
Start pentru una dintre cele mai importante retehnologizări din energia României, Vidraru: „Este un moment extrem de important pentru toată industria energetică“
-
La ce se uită investitorii americani din România: Creşterea taxelor din 2025 şi reducerea deficitului bugetar sunt inevitabile, dar e nevoie de un mix de măsuri, inclusiv pentru cheltuielile bugetare şi combaterea evaziunii
-
„Este o situaţie absolut nebună şi se lucrează aproape în orb.“ Cum a ajuns un MWh de energie să coste 16.000 lei în România, de 23 de ori mai mult decât în Polonia şi de 108 ori faţă de Spania pe piaţa de echilibrare, unde sunt penalizate estimările eronate de producţie?
-
CEO Strategy, un proiect Ziarul Financiar şi ING Bank. Antreprenorii români din turism faţă în faţă cu avalanşa ofertelor internaţionale. „Pentru consumatori acest lucru se traduce în oportunităţi mai bune de a călători“
-
Adrian Vasilescu, BNR: Despre aurul monetar de ieri şi de azi
-
Afaceri de la Zero. Marius Gheorghe aduce în România conceptul de Texas barbeque prin proiectul Afumătura.ro, un restaurant în care găteşte reţete americane de cărnuri reinterpretate
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Oana Pascu, Complice.ro: Vedem companii din sectoare variate care alocă bugete pentru a dărui experienţe angajaţilor, de la banking şi până la producţie. Nu mai sunt doar firmele de IT
-
Bursă. Alin Brendea, analist, Prime Transaction: Interesul crescând al investitorilor cu privire la listări, predictibil într-o piaţă aflată în creştere. Purtăm discuţii şi la Prime
-
Iaşi te inspiră!, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Silvia Pintilie, Inland Deco: „Am lucrat cu companii din IT, din domeniul medical, din automotive. Am devenit proiectant de casă pentru mulţi dintre beneficiari“
-
ZF Tech Day. Alexandru Antal, Bogdan Munteanu şi Remus Rughiniş, fondatori ai Pentest Copilot, un instrument cu AI pentru cybersecurity: Acum, pentru noi cel mai important ar fi să ne întâlnim cu antreprenori precum Daniel Dines sau Andrei Pitiş, să învăţăm de la ei
-
Producătorul de ferestre şi uşi Optimedia, controlat de familia Pantiş din Oradea, a bugetat investiţii de peste 12 mil. euro în 2024