Eveniment

MAI: 73 de sesizări, primite de la deschiderea urnelor

MAI: 73 de sesizări, primite de la deschiderea urnelor

Autor: Cosmin Pirv

09.06.2024, 11:33 25

De la deschiderea urnelor până la ora 11.00, au fost înregistrate 73 de sesizări privind posibila încălcare a legislaţiei în context electoral, a transmis MAI.

Potrivit ministerului, numărul de sesizări primite este cu 37,6% mai mic decât cel înregistrat la precedentele alegeri locale şi europarlamentare.

Dintre sesizările primite, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de investigare.

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni şi au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale: 9 avertismente şi 8 amenzi în valoare de 7.800 de lei.