Romania 5%

Remus Borza: Cred în proiectul România 5% lansat de Ziarul Financiar. Toate iniţiativele ZF sunt binevenite şi s-a dovedit că au utilitate şi se regăsesc în strategii publice

Remus Borza: Cred în proiectul România 5% lansat de...

Autor: Ioana David

26.11.2014, 13:54 381

Avocatul Remus Borza, care deţine firma de avocatură Borza şi Asociaţii şi cea de insolvenţă Euro Insol, spune că toate iniţiativele ZF sunt binevenite şi s-a dovedit în timp că au utilitate regăsindu-se în strategii publice.

“România 5% este un proiect în care cred. România are nevoie de o creştere susţinută iar 5% e un obiectiv fezabil”, a spus Borza.

Din punctul său de vedere, creşterea economică a României ar trebui să fie susţinută de trei motoare: energia (în condiţiile în care companiile din energie au avut creşteri în ultimii ani), infrastructura (care suferă din cauza investiţiilor) şi agricultura (care are o pondere semnificativă în PIB).

Demersul ZF a inclus de asemenea o fotografie a economiei sub forma a şapte hărţi care oferă, pentru prima dată în presă, o imagine grafică a businessului românesc. Construcţia reprezintă de fapt o mapă de lucru ce ar trebui să stea pe masa celor care construiesc politicile publice dar şi a managerilor din privat.

“Am văzut suplimentul dar nu am apucat să-l citesc în întregime. Mi-au rămas câteva pagini pe care le voi citi diseară în drum spre Gala ZF”, a mai spus Borza.

Firma Euro Insol pe care Borza o deţine este administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma de stat aflata în însolvenţă.