Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Furnizorul de electricitate Restart Energy vrea să atragă circa 33 mil. lei prin obligaţiuni în euro de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti, dublu faţă de actuala emisiune. Scadenţa 5 ani, cupon 9,5%

Bursă. Furnizorul de electricitate Restart Energy vrea...

Autor: Liviu Popescu

10.06.2024, 10:17 1165

Restart Energy One, unul dintre cei mai mari furnizori independenţi de electricitate şi energie regenerabilă din România pentru consumatori casnici şi IMM-uri, vrea să se finanţeze printr-o emisiune de obligaţiuni de până la 33 mil. lei (6,5 mil. euro), denominată în euro, pe care să o listeze la Bursa de Valori Bucureşti. Destinaţia fondurilor, dezvoltarea companiei. 

Aceasta urmează să fie a doua emisiune de obligaţiuni după cea din 2021, când compania a atras 16,4 milioane de lei de la investitori. Noua ofertă de obligaţiuni prevede emiterea unui număr de până la 65.000 obligaţiuni corporative nominative, dematerializate, necondiţionate, negarantate şi neconvertibile cu o valoare totală de până la 6,5 mil. euro, cu o valoare nominală de 100 euro per obligaţiune şi o scadenţă de 60 de luni (5 ani) de la data de emisiune. Obligaţiunile au o rată a cuponului de 9,5%, periodicitatea cuponului fiind semestrială.

Obligaţiunile vor putea fi rambursate anticipat, doar integral, cu aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei, începând cu al doilea an al duratei de viaţă al obligaţiunilor. În cazul răscumpărării, Compania va achita deţinătorilor o primă de răscumpărare anticipată de 1,5% din valoarea împrumutului obligatar.

„Restart Energy One se află într-o perioadă de transformare şi creştere continuă. Ne propunem să fim în avangarda tranziţiei energetice din România, oferind soluţii complete şi inovative clienţilor noştri, iar cu sprijinul fondurilor atrase în această nouă emisiune de obligaţiuni, vom putea accelera dezvoltarea proiectelor noastre şi extinde portofoliul de clienţi, precum şi să creştem ponderea energiei verzi furnizate prin dezvoltarea de parcuri fotovoltaice proprii. Obligaţiunile emise anterior ne-au permis să iniţiem proiecte esenţiale şi să creştem capacitatea noastră operaţională. De asemenea, emisiunile de obligaţiuni reprezintă o modalitate strategică de a atrage capital necesar pentru dezvoltare fără a influenţa echilibrul financiar existent, oferindu-ne astfel stabilitatea necesară pentru planurile noastre strategice”, a spus Alexandru Domuţa, cofondator şi CEO al Restart Energy One, într-un comunicat de presă. 

În ultimii doi ani, Restart Energy One şi-a reorientat activitatea dinspre furnizarea de energie spre tranziţia energetică. Acest pas a fost efectuat în vederea valorificării oportunităţilor prezente în domeniul tranziţiei energetice şi diminuarea expunerii afacerilor companiei la instabilitatea legislativă şi economică de pe piaţa de furnizare de energie. Prin acest proces, compania şi-a diversificat competenţele astfel încât să poată oferi clienţilor un ecosistem de divizii din întreg lanţul energetic.

Compania continuă astfel strategia sa de accesare a capacităţii de finanţare oferite de piaţa de capital, pe care o consideră o opţiune foarte atractivă pentru companiile romaneşti de a se dezvolta.

Prin urmare, în anii ce urmează, Restart Energy One vizează consolidarea afacerilor la nivelul segmentului de rooftop, finalizarea şi comercializarea proiectelor de tip Utility Scale dezvoltate prin SPV-uri, creşterea portofoliului de clienţi industriali mari şi foarte mari şi creşterea ponderii energiei verzi furnizate, prin dezvoltarea de parcuri fotovoltaice proprii. 

Oferta privind emisiunea noilor obligaţiuni corporative este intermediată de Tradeville. Oferta se va derula printr-un plasament privat adresat unui număr de maximum 149 de investitori retail. 

Compania Restart Energy a fost înfiinţată în 2015 de Armand Domuţa, alături de Renato Doicaru, şi a început operaţiunile în 2016, iniţial ca furnizor de energie pentru clienţi de retail. Compania a intrat ulterior şi pe piaţa de energie electrică şi pe cea de gaz. 

În 2021, Restart Energy a luat decizia de a ieşi din furnizarea de gaze şi de a trece dinspre clienţii de retail către clienţii industriali pe furnizarea de energie electrică. Totodată, compania a lansat divizia de EPC (Energy, Procurement and Construction) pentru parcuri fotovoltaice de autoconsum destinate clienţilor industriali.

Compania a încheiat 2023 cu un profit net de 5 mil. lei la venituri de 140 mil. lei. Restart are în derulare o emisiune de obligaţiuni de 16,3 mil. lei scadentă în 9 februarie 2026 şi cu o dobândă de 9% pe an.