Companii

Familia Baciu din judeţul Mureş a ajuns la afaceri de 179 mil. euro în 2023 cu distribuitorul de piese auto Materom

Familia Baciu din judeţul Mureş a ajuns la afaceri de...

Autor: Laurentiu Cotu

09.06.2024, 19:35 17840

Importatorul şi distribuitorul de piese auto Materom, controlat de familia Baciu din localitatea Cristeşti, judeţul Mureş, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 885,3 mil. lei (179 mil. euro), în creştere cu 24,6% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri totale de 710,4 mil. lei (144 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Materom a realizat anul trecut un profit net de 24,3 mil. lei (4,9 mil. euro), mai mare cu 24,3% faţă de anul precedent, când importatorul şi distribuitorul de piese auto din judeţul Mureş a obţinut un câştig net de peste 19,5 mil. lei (aproximativ 4 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2023 la un număr mediu de 664 de angajaţi, cu 85 de oameni mai mult faţă de 2022. Materom este o afacere de familie demarată în urmă cu 26 de ani, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul importului şi distribuţiei de piese auto.

Compania din Mureş deserveşte în prezent o reţea de peste 8.000 de clienţi din domeniile: service auto, magazine de piese auto, dealer auto, societăţi de asigurări, flote comerciale, dar şi persoane fizice. Reţeaua de distribuţie Materom cuprinde depozitul central, situat la Târgu-Mureş, şi alte 23 de depozite regionale situate în principalele oraşe din România, iar stocul companiei cuprinde peste 90.000 de articole diferite.

Dealerul local al Skoda din Târgu Mureş a devenit parte a grupului Materom din 2015, grup din care mai face parte şi Materom Automotive, dealer Mercedes-Benz. În 2019, Materom a achiziţionat reprezentanţele Dacia, Renault, Nissan la Târgu Mureş, reprezentanţa Opel de la Braşov şi reprezentanţa Skoda la Bistriţa. Tot în 2019, compania a finalizat construcţia noului centru logistic de la Târgu Mureş, potrivit informaţiilor de pe site-ul Materom.

În 2021 compania achiziţionează reprezentanţa Volkswagen de la Sibiu, care devine Materom Autohaus VW. De asemenea, compania deschide un nou depozit la Deva, în judeţul Hunedoara. În prezent, grupul Materom cuprinde reprezentanţele Mercedes-Benz, Skoda, Dacia, Renault, Nissan, Volkswagen. Materom face parte din alianţa Nexus Automotive International din anul 2015 şi reprezintă conceptul de service NexusAuto în România, potrivit informaţiilor existente pe site-ul Materom. Compania Materom SRL a fost înfiinţată în anul 1998 cu principal domeniu de activitate comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule, avându-i ca asociaţi pe Baciu Ioan Matei şi Baciu Rodica.

laurentiu.cotu@zf.ro