Business Hi-Tech

TotalSoft a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 11,6 mil. euro

Autor: Ştefan Vrabie

27.07.2011, 00:00 285

TotalSoft, unul dintre principalii producători regionali desoftware, a anunţat realizarea unei cifre de afaceri, în primele 6luni ale anului 2011, de 11,6 mil. euro şi estimează că anul acestava atinge o cifră de afaceri de 25 mil. euro. 75% din veniturilecompaniei le-au reprezentat proiectele derulate pe piaţaromânească, restul provenind din extern, în special din conturigenerate de subsidiarele din Bulgaria, Grecia, Serbia şi Qatar.

În această perioadă, EBITDA a atins valoarea de 2,3 mil. euro,în creştere cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anuluitrecut. Pe piaţa din România, portofoliul companiei s-a mărit cuaproape 100 de clienţi printre care MedLife, Reţeaua privată desănătate Regina Maria, European EYE Centers, Spitalul Muntenia,Personal Genetics sau Institutul Naţional Victor Babeş.

În prima parte a anului compania a reuşit să atingă douăobiective importante externe: intrarea TotalSoft pe piaţa dinAfrica, prin implementarea Charisma la Carrefour Automobile Dakar,şi semnarea contractului de consultanţă în management de proiect cuSATORP Arabia Saudită, contract în valoare de 4,2 mil. dolari.