Companii

Analiza de luni. Care este situaţia la zi în energie verde, cel mai fierbinte subiect de investiţii, şi care sunt judeţele unde sunt gata de conectare proiecte noi aproape sigure? Deja s-au adunat 3.000 MW în eoliene şi solare noi

Autor: Roxana Petrescu

10.06.2024, 00:07 4354

România are în acest moment în funcţiune 3.027 MW în proiecte de energie eoliană, la care se adaugă 1.635 MW în proiecte de energie solară, aşa arată datele centralizate la finalul lunii trecute de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Situaţia este „îngheţată“ de aproape un deceniu, dar lucrurile se vor schimba, pentru că în acest moment 500 MW de proiecte eoliene, aproape 2.300 MW de proiecte solare şi 132 MW în proiecte de energie hidro au autorizaţie de înfiinţare de la ANRE Acestea sunt proiecte aproape certe, restul miilor de MW sunt fie în lanţul de autorizare, fie în căutarea finanţării, fie simple iluzii Cum arată harta actuală a energiei verzi şi harta acestor proiecte certe? Aflaţi într-o nouă Analiză de Luni.

Potrivit datelor transmise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), România are în acest moment, în funcţiune3.027 MW în proiecte de energie eoliană şi 1.635 MW în proiecte de energie solară, capacitate care nu ia în calcul proiectele finalizate de prosumatori care au ajuns la rândul lor la o capacitate de 1.618 MW.

Acestea sunt date aproape nemodificate de circa un deceniu, perioadă în care România a trecut printr-un îngheţ total al pieţei de energie verde. Cei 3.000 MW pe care România îi are în proiecte de energie eoliană au livrat anul trecut 14% din producţia de energie locală. Astfel, eolienele au devenit a patra forţă de producţie de energie din România, după hidro, nuclear şi gaz, dar peste cărbunii care au ajuns să reprezinte doar 13%. Mai departe, aproape 70% din producţia de energie a României de anul trecut a venit din surse lipsite de emisii de CO2. Totodată, România a redevenit exportator net de energie, dar aceasta victorie a fost înregistrată în contextul în care nu a mai fost nimeni să consume excedentul de producţie. Nu este pentru prima dată când eolienele iau faţa cărbunilor, o situaţie similară a fost înregistrată şi în 2021, dar devine clar că acest clasament, cu cărbunii care pierd din relevanţă, are mici şanse să mai sufere modificări în viitor.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro