Eveniment

Tabloul alegerilor locale în 10 cele mai mari oraşe din România. România a ales şi adus freamăt pe scena politică: Emil Boc a câştigat al şaselea mandat la Primăria Cluj-Napoca, Dominic Fritz rămâne pe poziţii la Timişoara, iar Allen Coliban a pierdut Braşovul în favoarea lui George Scripcaru

♦ Românii au ales, pe 9 iunie, primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

♦ Biroul Electoral Central a transmis că prezenţa la vot a fost de 50,02% la alegerile locale şi de 52,42% la cele europarlamentare.

♦ Românii au ales, pe 9 iunie, primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. ♦ Biroul Electoral Central a transmis că prezenţa la vot a fost de 50,02% la alegerile locale şi de 52,42% la cele europarlamentare.

Autor: Ramona Cornea

11.06.2024, 00:07 282

Rezultatele preliminare ale alegerilor locale din România din 2024 arată o victorie semnificativă pentru Partidul Social Democrat (PSD) în multe zone ale ţării ♦ Rezultatele slabe obţinute de USR la aceste alegeri au dus la demisia lui Cătălin Drulă din fruntea partidului ♦ La Primăria Ploieşti, Mihai Poliţeanu, candidat independent, şi-a anunţat victoria la alegerile locale, cu peste 25% din voturi.

Românii au ieşit la vot duminică pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţe şi euro­parlamentarii. Rezultatele preliminare ale alegerilor locale din România din 2024 arată o victorie semnificativă pentru Partidul Social Democrat (PSD) în multe zone ale ţării. Rezultatele din cele mai mari 10 oraşe ale ţării, cu excepţia Capitalei, reflectă o continuare a dominaţiei partidelor mari precum PNL şi PSD în marile oraşe.

În ceea ce priveşte USR, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor din 9 iunie, Alianţa Dreapta Unită, din care face parte şi acest partid, pare a fi pierdut două primării importante din Bucureşti - sectoarele 1 şi 2, precum şi conducerea Primăriei Braşov, odată cu înfrângerea lui Allen Coliban.

USR a câştigat la Câmpulung, cu Elena Lasconi, care ar fi obţinut tot în jur de 70% dintre voturi, şi la Timişoara, Dominic Fritz a obţinut circa 50% dintre voturi.

După aceste rezultate, preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi-a anunţat demisia de la conducerea partidului. Dominic Fritz ar putea fi un posibil succesor al său la şefia USR.

Dacă ne uităm la primăriile marilor oraşe din România, vedem că, la Cluj, Emil Boc (PNL) a fost reales primar, menţinându-şi poziţia cu un procentaj semnificativ de voturi, continuându-şi astfel mandatul început în 2004. Astfel, la aceste alegeri Boc a câştigat al şaselea mandat de primar al Clujului.

Dominic Fritz (Alianţa Timişoara Unită - USR, Forţa Dreptei, PMP, UDMR) a fost reales primar, al municipiului Timişoara, învingându-l pe Nicolae Robu (PSD-PNL). De asemenea, primarul Sibiului de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), Astrid Fodor, rămâne în funcţie după alegerile locale.

Un rezultat surprinzător este cel de la Primăria Ploieşti, unde Mihai Poliţeanu, un candidat independent, deputat ales pe listele USR în 2020, care şi-a anunţat victoria la alegerile locale, cu peste 25% din voturi.

În ceea ce priveşte consiliile judeţene, Partidul Social Democrat a câştigat în 26 de judeţe, în timp ce liberalii s-au impus în doar 11 judeţe, potrivit rezultatelor parţiale de la Biroul Electoral Central. Cele mai recente date arată că UDMR a păstrat cele patru consilii judeţene pe care le avea şi înainte, respectiv Satu Mare, Mureş, Harghita şi Covasna, în timp ce AUR şi Alianţa Dreapta Unită nu au câştigat nici un consiliu judeţean.

Românii au ales, pe 9 iunie, primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Biroul Electoral Central a transmis că prezenţa la vot a fost de 50,02% la alegerile locale şi de 52,42% la cele europarlamentare.

 

Cum arată câştigătorii scaunelor de primar din cele mai mari 10 oraşe din ţară

 

Cluj Napoca

Emil Boc (PNL)

► Este la al şaselea mandat de primar;

► Emil Boc a obţinut aproximativ 45% din voturi;

 

Timişoara

Dominic Fritz - Alianţa Timişoara Unită (USR-PMP-Forţa Dreptei-UDMR)

► Este la al doilea mandat de primar;

► A câştigat mandatul de primar cu 51.910 voturi, respectiv 49,65% din total.

 

Braşov

George Scripcaru (PNL)

► L-a învins pe Allen Coliban, primarul în funcţie al Braşovului;

► A mai fost primar al Braşovului în perioada 2004 – 2020.

 

Sibiu

Astrid Cora Fodor (Forumul Democrat al Germanilor din România)

► Este la al doilea mandat de primar al Braşovului;

► A câştigat cu 39,74% dintre voturi.

 

Iaşi

Mihai Chirica (PNL)

► A câştigat al treilea mandat în fruntea Primăriei Iaşiului;

► A obţinut 33% dintre voturi.

 

Constanţa

Vergil Chiţac (PNL)

► Este la al doilea mandat de primar;

► A obţinut circa 35% dintre voturi;

 

Oradea

Florin Birta (PNL)

► Este la al doilea mandat de primar;

► A obţinut circa 68,6% dintre voturile orădenilor;

 

Galaţi

Ionuţ Pucheanu (PSD)

► Este la al treilea mandat de primar;

► A obţinut circa 65% dintre voturile gălăţenilor.

 

Craiova

Lia Olguţa Vasilescu (PSD)

► Este la al treilea mandat de primar;

► A obţinut un nou mandat cu 65,3% din voturi.

 

Ploieşti

Mihai Poliţeanu, independent

► În decembrie 2020 a fost ales deputat pe listele USR - PLUS, iar din octombrie 2022 este deputat independent;

► A fost votat de peste 25% dintre alegătorii din Ploieşti.