Eveniment

Investitorii americani în România: Este clar că va fi nevoie de reducerea deficitului bugetar, dar nu doar prin creşterea taxelor. Este nevoie şi de măsuri pe partea de cheltuieli bugetare. Susţinem revenirea la cota unică de 16%, care ar aduce 1,6% din PIB încasări la buget

Investitorii americani în România: Este clar că va fi...

Autor: Răzvan Botea

02.07.2024, 12:04 217

AmCham, camera de comerţ americană în România, susţine reintroducerea cotei unice de 16%, care ar aduce, conform calculelor membrilor, 1,6% din PIB venituri la bugetul de stat din 2025, au transmis, marţi, membrii AmCham România, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Veniturile la buget ar putea să fie mai mari cu peste 1,6% din PIB dacă se revine la cota unică de 16%, cât a fost ea. Recomandarea şi ceea ce susţinem noi este reaşezarea premisei cotei unice. Noi împreună cu membri susţinem acest lucru”, a spus Cristain Sporiş, preşedintele AmCham România.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care guvernul României se află în situaţia în care trebuie să reducă deficitul bugetar, iar investitorii din România solicită ca ajustarea finanţelor publice să se facă şi pe partea de venituri la buget, dar şi pe partea de cheltuieli bugetare.

„Pentru a aborda acest deficit bugetar va trebui să fie o colaborare şi conlucrare şi trebuie acţionat pe ambele părţi, şi pe partea de cheltuieli, şi în zona de economie gri, unde toată lumea va trebui să contribuie la bugetul statului, potrivit activităţii pe care o desfăşoară”, a mai spus Cristian Sporiş.

Vlad Boeriu, chair taxation committe, AmCham România şi partener la Deloitte România, a vorbit despre cota unică.

„Cota unică vine cu nişte avantaje: simplitate, creşte conformarea voluntară şi s-a văzut lucrul acesta inclusiv din momentul în care România a introdus cota unică, care închide portiţe pentru alternative în zona gri. Avantajul competitiv din perspectiva fiscală trebuie păstrat şi înainte să stricăm cota unică trebuie să vedem cât aduce un plus o cotă unică generalizată, fără atât de multe excepţii.”