ZF 24

Clienţii Revolut din România pot investi în obligaţiuni guvernamentale şi corporate cu randamente brute anuale fixe de până la 5,5%, printr-un produs oferit de entitatea lituaniană Revolut Securities Europe UAB

Clienţii Revolut din România pot investi în...

Autor: Roxana Rosu

18.06.2024, 11:46 219

Clienţii Revolut din România şi din Spaţiul Economic European (SEE) vor putea investi în obligaţiuni guvernamentale şi corporate cu randamente brute anuale  fixe de până la 5,5%, printr-un produs oferit de entitatea lituaniană Revolut Securities Europe UAB, a anuntat banca digital care are 3,5 milioane de clienti retail pe piata locală.

Pentru momentul lansării, produsul face posibilă tranzacţionarea a aproape 40 de obligaţiuni corporate şi guvernamentale şi lista se va extinde în perioada următoare. Suma minimă care poate fi investită este de 100 de euro, cu o taxă fixă/ tranzacţie de 0,25% (cel puţin 1 euro). Se pot aplica şi alte taxe sau comisioane.

„Continuăm extinderea ofertei de investiţii Revolut cu obligaţiuni, o modalitate adecvată de a diversifica portofoliul de investiţii, de a proteja fondurile investite  împotriva incertitudinii şi de a genera un venit fix. Cu randamente potenţiale mai mari şi beneficii de diversificare, obligaţiunile oferă o alternativă convingătoare pentru investitorii care doresc să îşi construiască viitoarea bunăstare, optimizându-şi capitalul”, a declarat Rolandas Juteika, Head of Wealth & Trading (SEE). 

Recent, Revolut a anunţat că a eliminat taxa de custodie de 0,12% din valoarea anuală totală a activelor deţinut de un client pentru produsele investiţionale puse la dispoziţia clienţilor din Regatul Unit şi SEE.

Potrivit unui studiu realizat de Dynata pentru Revolut, o treime dintre respondenţii români au declarat că au o toleranţă redusă la risc, ceea ce îi face să se poziţioneze printre europenii prudenţi, care preferă investiţiile mai sigure. În privinţa preferinţei pentru instrumente investiţionale cu risc scăzut, croaţii (38%) se află pe prima poziţie şi pe locul al doilea portughezii (34%), cu valori superioare mediei europene care este de 29%.

Românii se numără printre europenii care se declară mai interesaţi decât restul respondenţilor din studiu de investiţiile pe pieţele de capital şi în instrumente precum bondurile, ETF-urile etc., în condiţiile în care media la nivel european este de 59%, iar în România 67%.

Acelaşi studiu a arătat că 23% dintre respondenţii români preferă un risc moderat şi de aceea înclină spre diversificarea portofoliilor, în timp ce 12% dintre respondenţi arată un comportament investiţional mai curajos şi acceptă instrumente mai riscante. Doar bulgarii, cu 18%, sunt mai deschişi faţă de investiţiile cu grad ridicat de risc decât românii, iar după români se poziţionează slovacii cu 10%.

Sumele investite sunt mai mici în cazul respondenţilor din România faţă de cei din Europa. Dacă ponderea celor care investesc sub 100 de euro pe lună este de 22% la nivel european, în cazul românilor, procentul urcă la 29%. Între 100 şi 250 de euro pe lună spun că investesc 21% dintre respondenţii români, între 250 şi 500 de euro - 6%, iar între 500-1.000 de euro pe lună, 4% dintre respondenţi.