ZF 24

Rata anuală a inflatiei a coborât în luna mai la 5,1%, după ce fusese 5,9% în aprilie, în conditiile în care cele mai mari creşteri de pret fată de mai 2023 au fost la servicii. Medicamentele şi detergentii s-au scumpit cu peste 20%, în timp ce făina, uleiul, untul şi zahărul s-au ieftinit cu până la 30%

Rata anuală a inflatiei a coborât în luna mai la 5,1%,...

Autor: Roxana Rosu

12.06.2024, 09:28 375

Rata anuală a inflatiei a coborât în luna mai la 5,1%, după ce fusese 5,9% în aprilie, în conditiile în care cele mai mari creşteri de pret au fost la servicii, de 9,2% fată de mai 2023, urmate de mărfuri nealimentare, de 6,3%, şi alimente 1,2%, potrivit datelor INS publicate miercuri.

Comparativ cu aprilie, în mai preturile de consum s-au redus cu 0,1%. 

Dintre alimente, cele mai mari creşteri de pret an la an au fost la conserve de fructe (10%), vin şi bere (8%), carne de vacă., carne de porc şi peşte (6-7%).

În schimb, făina şi mălaiul s-au ieftinit cu circa 30%, uleiul cu 20%, iar  untul şi zahărul cu 13-14%.

La capitolul mărfuri nealimentare, medicamentele s-au scumpit cu 24%, detergentii cu 23%, cărtile, ziarele şi revistele cu 13%, articolele de igienă şi cosmetice cu 12%, tutunul şi tigările cu 10%, iar încăltămintea cu 9%. Fată de mai 2023, combustibilii sunt mai scumpi cu 7%.

Dintre servicii, cele mai mari creşteri au fost la Poştă (26%), bilete de avion (21%), Apă, canal, salubritate (15%), Îngrijire medicală (12%),  restaurante (11%).

Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,3%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 – mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) a fost 7,6%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,8%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 – mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.