ZF Transilvania

Primăria Timişoara investeşte 16,6 mil. lei în modernizarea iluminatului stradal

Primăria Timişoara investeşte 16,6 mil. lei în...

Autor: Laurentiu Cotu

18.06.2024, 17:09 169

Primăria Timişoara a demarat o investiţie de 16,6 mil. lei (3,3 mil. euro), TVA inclus, ce presupune înlocuirea a aproape 3.200 de becuri vechi de pe stâlpii de iluminat cu unele LED, în cadrul unui nou proiect de modernizare a sistemului de iluminat public. Totodată, în cadrul acestui proiect, fluxul luminos de pe stradă va putea fi ajustat (mai multă lumină în zona trecerilor de pietoni sau mai puţină lumină în condiţii de trafic foarte, foarte redus, când nu este necesar consumul la puterea maximă instalată), potrivit unui comunicat de presă al primăriei Timişoara.

’’Modernizarea sistemului de iluminat public de pe raza municipiului Timişoara are ca scop reducerea semnificativă a costurilor de curent, urmând ca până în anul 2026, să fie înlocuite 7.900 de corpuri de iluminat din totalul celor 26.000 existente în oraş’’, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Timişoara.