Business Internaţional

Ungaria caută să-şi diversifice producţia de gaze şi petrol, ajungând până în Azerbaidjan şi la 2.000 de metri sub Budapesta, dar nu renunţă la gazele ruseşti

Ungaria caută să-şi diversifice producţia de gaze şi...

Autor: Catalina Apostoiu

10.06.2024, 00:05 77

La o zi după ce a achiziţionat o par­ti­cipaţie în cadrul unui câmp gazeifer din Azerbaidjan, Ungaria a anunţat că nu va renunţa la gazele naturale ruseşti şi plănuieşte să-şi consolideze coope­rarea cu Rusia în domenii care nu se află sub regimul sancţiunilor, potrivit oilprice.com.

Compania maghiară de stat MVM a semnat un acord cu Azerbaijdanul pentru achiziţia unei participaţii de 5% în cadrul câmpului Shah Deniz. Tranzacţia este aşteptată a fi finalizată în trimestrul trei.

Achiziţia, una de o importanţă ma­joră pentru Ungaria, va plasa secu­ritatea aprovizionării cu gaze a ţării „într-o nouă dimensiune“, a anunţat ministrul maghiar al afacerilor externe şi comerţului, notează Intellinews.

Ungaria importă predominant gaze naturale din Rusia, chiar şi după invadarea Ucrainei. Ţara primeşte 4,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Rusia în cadrul unui acord pe 15 ani semnat în 2021.

Achiziţia unei participaţii în acest câmp „oferă Ungariei protecţie împotriva unor fluctuaţii semnificative ale preţurilor energiei“, a declarat Szijjarto.

Shah Deniz are o producţie anuală de 29 miliarde de metri cubi. Participaţia de 5% s-ar traduce în livrări anuale de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pentru Ungaria.

Cât priveşte petrolul, Mol a găsit o cantitate semnificativă în câmpul petrolier Vecses descoperit în 2022, notează Portfolio. Puţul numit Vecses-1 a început iniţial cu o producţie de probă de 1.300 de barili pe zi. Forajul pentru acesta a început în ianuarie, a durat 41 de zile şi a ajuns la o adâncime de 2.000 de metri.

Mol a declarat la sfârşitul lunii mai că producţia de la Vecses-1 ar putea creşte în viitorul apropiat. Se ştie deja că, după cele două foraje reuşite de până acum, Mol va începe în curând să foreze un al treilea puţ în câmpul petrolier Vecses.

Producţia Vecses-1 a fost extinsă în ultimele zile, iar în prezent există perspectiva de a produce 1.500 de barili pe zi. Acesta va fi al doilea puţ de petrol cu cel mai mare randament al Mol din Ungaria, care va creşte producţia totală de hidrocarburi a grupului cu aproximativ 1,7% şi producţia de ţiţei a Ungariei cu 7%.

După ce de-a treia sondă va intra în producţie, datele de producţie şi presiune vor arăta exact cât de mari sunt rezervele reale de petrol din zonă. Ştiind acest lucru, se vor pregăti planuri pentru durata extracţiei, adică atunci va deveni clar dacă este posibil să se producă petrol în zonă timp de 5-10 sau chiar 20 de ani.

În timp, scopul va fi extinderea ariilor de cercetare. În câteva săptămâni, vor fi începute măsurători seismice 3D în vecinătatea oraşului Pecel, întrebarea fiind dacă va putea fi găsit un câmp petrolier similar cu cel din Vecses.

Mol intenţionează să investească aproape 100 miliarde de forinţi în activităţi de cercetare şi producţie în Ungaria în următorii trei ani. Compania a început de asemenea recent producţia de petrol în Tura.