Eveniment

Tensiuni la vârf privind data alegerilor prezidenţiale: PSD vrea în septembrie, PNL le vrea în decembrie. Rareş Bogdan, PNL: Înţelegerea a căzut, este caducă, aşa că alegerile trebuie organizate în noiembrie. Lucian Romaşcanu, PSD: PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral

Tensiuni la vârf privind data alegerilor prezidenţiale:...

Autor: Gabriel Pecheanu

25.06.2024, 14:05 273

PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, spune purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu. „Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor în funcţie de aceste dorinţe”, adaugă el.

„Din păcate, astăzi au fost încercări de a discuta iarăşi aceste date. PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, pentru că nu suntem singurii care candidăm în aceste alegeri, deci lumea trebuie să aibă un calendar predictibil. În consecinţă, pe această discuţie rămâne ca în cursul acestei spăptămâni, dl. Predoiu, ca ministru de Interne, are două hotărâri de guvern pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, să decidă, fiind ministru PNL, împreună cu PNL, care dintre aceste date le sunt convenabile, noi făcând această concesie către PNL fiind în măsură să acceptăm şi data de 29 septembrie”, spune Lucian Romaşcanu.

El refuză să se pronunţe despre varianta în care miniştrii PNL ar putea să se opună organizării alegerilor în septembrie.

„Asta e o discuţie care se va purta după şedinţa de guvern. E prematur. Eu cred că avem un partener care îşi respectă cuvântul dat. Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor în funcţie de aceste dorinţe. Suntem în situaţia în care, în martie, s-a cerut un calendar pentru tot anul. Am venit cu el. Acum decizia e la ministrul de Interne. Încă cred că din perspectiva colegilor liberali onoarea e destul de importantă şi se vor ţine de ceea ce au spus. (...) Eu nu cred că se va rupe această coaliţie”, adaugă social-democratul.

El afirmă că dacpă s-ar pune problema unui candidat comun, acesta ar trebui să fie social-democrat: „Cred că este pe masă varianta prin care candidatul PSD, care este pe primul loc în orice sondaj şi care conduce partidul care a câştigat alegerile ar putea fi cel care să fie susţinut de ambele partide, ca şi candidat comun pentru alegerile prezidenţiale”.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu ar putea fi candidatul comun, Romaşcanu spune: „Este o chestiune de respect politic ca întâi să avem toate treburile, negocierile, discuţiile asumate în primăvară confirmate în acest moment, după care va veni şi momentul deciziei candidatului. Iată că ce a fost valabil în martie nu mai e valabil pe data de 17 iunie şi cea a fost valabil pe 17 iunie nu mai e valabil pe 25 iunie. Lucrurile acestea nu sunt în regulă. (...) Era valabilă discuţia unui tandem dacă alegerile europarlamentare şi lista comună aveau rezultatul dorit. A avut, din punctul nostru de vedere 50% este un rezultat bun pentru o listă comună, ar fi prefigurat un candidat comun la prezidenţiale, dar nu avem nici un rezultat nici în acest sens. Probabil că săptămâna decisivă este această săptămână”.


Liberalul Rareş Bogdan a declarat că întelegerea din luna martie privind data alegerilor prezidenţiale „a căzut”. „Este caducă”, a spus Bogdan la finalul discuţiilor de marţi cu reprezentanţii PSD.

„Considerăm că luna august este o lună în care e greu să-i gaseşti preocupaţi de alegeri pe cetăţenii României. Lunile octombrie, noiembrie, ar fi mai potrivite, am avea parte şi de studenţi, peste un milion care se vor afla în centrele de studii”, a explicat Rareş Bogdan.

Liberalul a mai declarat că unele lucruri despre înţelegerea din primăvară nu au fost spuse în public.

„A existat o discuţie în luna martie, dar a avut două componente care au fost omise în discuţia publică. Lista comună la europarlamentare trebuia să depăşească 50%, a avut 48% (...) şi în martie vorbeam de listă comună la parlamentare şi candidat comun la prezidenţiale”, a adăugat Bogdan.

Rareş Bogdan susţine că înţelegerea din primăvară „a căzut”.

„Ca urmare întelegerea din luna martie a căzut, este caducă, credem extrem de serios că alegerile trebuie organizate la termenul constitutional în luna noiembrie”, a mai spus Rareş Bogdan, adăugând că este vorba despre zilele de 10 şi 24 noiembrie.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, se va întoarce joi în ţară, a mai dezvăluit Rareş Bogdan.

„Domnia sa se va intoarce joi vom vedea dacă propunerile prevăd aceste date”, a precizat liderul liberal.

PSD insistă ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare în luna septembrie.