În total, plăţile pentru serviciile medicale din spitalele de stat şi private reprezintă circa 41% din totalul cheltuielilor Casei pe anul trecut, în timp ce plăţile pentru serviciile medicale în ambulatoriu reprezintă 13,6% iar cele cu produse farmaceutice, materiale sanitare şi dispozitive medicale au ajuns la 42%.
Restul au fost plăţi pentru prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale, dar şi plăţile pentru îngrijiri la domiciliu, potrivit raportului pe 2015 al CNAS.
„Casa a decontat serviciile medicale de la spitalele publice şi private după metoda DRG, adică tarif pe caz pacient rezolvat. Nu decontează condiţiile în regim hotelier (cazarea pe noapte la privat costă între 200 şi 300 de lei, cheltuială care nu este decontată - n.red.). Sumele decontate de Casă pe servicii sunt aceleaşi şi la privat, şi la stat. De exemplu, dacă o investigaţie de tip computer tomograf este 450 de lei, casa atât decontează şi la privat, şi la stat, sunt însă situaţii de abuz din partea furnizorului, când preţul este mult mai mare, dar pacienţii nu semnalează aceste abuzuri”, a spus Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţie publică, ce administrează sistemul asigurărilor sociale de sănătate în România.