Braiconf îi cere guvernului să intervină pentru salvarea industriei textile din România, un „sector de tradiţie, dar care merge către dispariţie“

♦ Oficialii producătorului de îmbrăcăminte din Brăila au conturat un plan cu o serie de măsuri gândite pe termen scurt şi lung, măsuri care sunt menite să readucă pe plus acest sector şi să readucă în prim-plan România, asta după mai mulţi ani în care piaţa a devenit prea scumpă şi mii de fabrici s-au închis ♦ Ce măsuri propune Braiconf?

Producătorul de îmbrăcă­min­te Braiconf din Brăila, cu o istorie de câteva zeci de ani, cunoscut mai ales pentru că realizează cămăşi, îi cere gu­vernului să intervină pentru salvarea industriei textile din România, un „sector de tradiţie, dar care merge către dispariţie“.

Compania face acest apel după ce în 2023 a raportat o cifră de afaceri de 23 de milioane de lei, în scădere cu peste 10% faţă de 2022 şi aproape la jumătate faţă de 2018, spre exemplu. În aceeaşi perioadă, numărul de sala­ri­aţi a scăzut de la 860 la sub 220, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

„BNR a arătat că şocul provocat de pandemia de COVID-19 a afectat semnificativ industria textilă din Ro­mânia, producţia anuală înregistrând o scădere de 35% în trimestrul al doi­lea din 2020, în condiţiile în care aceas­tă perioadă a coincis parţial cu starea de urgenţă, sectorul manifestând una dintre cele mai ample reduceri din cadrul industriei prelucrătoare. Acest trend s-a menţinut şi ulterior, până în prezent, necesitând politici şi strategii publice consistente prin care sectorul să fie sprijinit“, se arată în documentul publicat de Braiconf. În acest context, oficialii producătorului de îmbrăcă­minte din Brăila au conturat un plan cu o serie de măsuri gândite pe termen scurt şi lung, măsuri menite să readucă pe plus acest sector şi să readucă în prim-plan România, asta după mai mulţi ani în care piaţa a devenit prea scumpă şi mii de fabrici s-au închis.

Ce măsuri propune Brainconf?

Măsurile sunt împărţite în măsuri pe termen scurt - al căror obiectiv îl re­prezintă supravieţuirea companiilor în următoarele 6-12 luni, iar imple­men­tarea rapidă este esenţială pentru a se evita daune permanente - şi mă­suri pe termen lung - menite să men­ţină şi să consolideze lanţurile valorice de producţie critice şi competitivitatea lor globală.

Ca măsuri pe termen scurt sunt pro­puse: reducerea taxelor şi impozi­te­lor legate de forţa de muncă în in­dus­tria textilă, instituirea unei scheme de sprijin prin ajutor de stat, insti­tui­rea unei scheme de finanţare garan­ta­tă de stat în condiţii preferenţiale (sche­mă dedicată exclusiv companii­lor din sector) şi acordarea unor aju­toare de stat individuale de salvare.

În categoria măsurilor pe termen lung sunt amintite ajutoarele de stat şi/ sau programele pe fonduri europene destinate exclusiv achiziţionării de echipamente, modernizării unităţilor de producţie existente sau construirii unora noi.

Similar, sunt solicitate ajutoarele de stat şi/ sau programele pe fonduri europene pentru asigurarea ocupării forţei de muncă în industria textilă pe termen mediu şi lung. Această industrie este cunoscută pentru că plăteşte printre cele mai mici salarii din economie, apropiate de minim de cele mai multe ori, motiv pentru care domeniul nu este atrăgător pentru oameni.

O altă măsură inclusă în planul Braiconf o reprezintă ajutoarele de stat şi/ sau programele pe fonduri europene destinate firmelor din sector care vor să renunţe la lohn şi să producă sub marcă proprie, iar asta în condiţiile în care în bună parte fabricile locale produc în lohn, adică doar cos şi croiesc pentru mari branduri - cu materialele şi detaliile primite de la acestea din urmă. Astfel, valoarea adăugată e minimă.

„Costurile ridicate ale forţei de muncă impuse prin salariul minim, precum şi lipsa susţinerii financiare din partea statului au redus competitivitatea sectorului, generând colapsul iminiment al acestuia“, se arată în documentul citat.

Oficialii Braiconf mai spun că prin aceste măsuri, industria poate redeveni un pilon de bază pentru economia românească. Acest lucru se întâmpla în anii ’90, când exporturile de haine, pantofi şi textile ţineau în spate un sfert sau mai bine din totalul exporturilor locale. Între timp, economia a devenit mai complexă, iar produsele cu valoarea adăugată brută mai mare sunt cele care ţin capul de afiş la export.

Totuşi, într-o lume în care tot mai mult se vorbeşte de nearshoring şi friendshoring, adică de aprovizionarea din proximitate, industria textilă poate reveni în Europa, după decenii întregi în care a migrat în Asia.

Întrebarea e dacă va reveni în România sau în pieţe mult mai ieftine, precum Albania, Republica Moldova sau chiar Turcia. Totodată, producţia de îmbrăcăminte şi încălţăminte este una cu valoare adăugată mică şi cu salarii apropiate de minimul pe economie, aşadar o altă întrebare e dacă economia autohtonă ar trebui să îşi dorească să mai fie croitorul şi „cizmarul“ Europei.

Piaţa locală este acum o piaţă de consum de modă, însă multă vreme a fost şi unul dintre cei mai importanţi producători, România fiind supranumită croitorul Europei. În prezent, ea şi-a pierdut acest statut, după ce mii de fabrici s-au închis în ultimii ani, producătorii şi retailerii de îmbrăcăminte migrând către state din Asia, din Nordul Africii şi din afara UE, în căutare de salarii mai mici decât cele locale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în producţia de încălţăminte.

Doar în 2022 (ultimul an pentru care există date publice) au dispărut peste 1.200 de firme şi 10.000 de salariaţi. Faţă de 2008, numărul de salariaţi a scăzut la aproape o treime.

Calculele se referă la companiile care şi-au depus rezultatele financiare pe fiecare din anii respectivi (în 2022 e vorba de firmele care şi-au publicat bilanţurile până la 1 iulie) şi care au declarat CAEN-urile 13 - Fabricarea produselor textile, 14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte sau 15 - Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei.

Datele arată astfel că industria de textile pierde constant atât jucători – fabricile se închid din lipsă de comenzi, din cauza unor probleme financiare sau pentru că se mută în alte ţări -, cât şi angajaţi. De ce? Pentru că deşi România are expertiză în domeniu, deşi are poziţia geografică favorabilă, a devenit prea scumpă.

Aşadar, România devine o piaţă de consum, nu de producţie, după modelul din alte industrii.