În mediul sofisticat al afacerilor, succesul şi stabilitatea unei companii sunt strâns legate de calitatea guvernanţei corporative. Aceasta nu doar că stabileşte regulile şi procesele prin care o companie este condusă şi controlată, dar asigură şi un echilibru între interesele diferitelor părţi implicate, cum ar fi acţionarii, managementul şi alte părţi interesate.
Cu toate acestea, în cadrul complex al guvernanţei corporative, pot apărea conflicte care să conducă la blocaj în procesul decizional al unei companii. Acest fenomen, cunoscut sub numele de blocaj decizional, poate avea implicaţii semnificative pentru funcţionarea şi stabilitatea unei afaceri.
În dreptul român, blocajul decizional este o problemă cu multe faţete care necesită o analiză atentă şi strategii de rezolvare eficiente.
Cauzele blocajului decizional
Blocajul decizional poate fi generat de diverse surse: dezacorduri între acţionari, dispute de management, viziuni strategice divergente sau conflict de interese. În România, unde multe companii sunt societăţi de familie sau cu acţionariat restrâns, dinamicile personale şi conflictele generaţionale pot exacerba aceste tensiuni.
Un scenariu uzual care poate duce la blocaj este reprezentat de paritatea deţinerilor în acţionariat, unde fiecare parte deţine o participaţie/ participare egală în procesul decizional al companiei. În astfel de cazuri, incapacitatea de a ajunge la consens asupra unor probleme-cheie poate duce la blocaj, împiedicând societatea să funcţioneze eficient. De asemenea, schimbările în mediul de afaceri, recesiunile economice sau provocările rezultate ca urmare a schimbărilor de reglementare pot escalada conflictele, alimentând şi mai mult blocajul corporativ.
Consecinţele blocajului decizional
Blocajul decizional în cadrul unei companii poate avea consecinţe ample, afectând nu doar funcţionarea internă şi stabilitatea financiară, ci şi reputaţia organizaţiei.
Una dintre principalele repercusiuni este stagnarea procesului decizional. Blocajul împiedică capacitatea societăţii de a lua decizii în timp util, conducând la oportunităţi ratate şi evoluţie încetinită. Fără un flux decizional eficient, proiectele importante pot fi întârziate sau abandonate, afectând negativ creşterea şi dezvoltarea companiei.
O altă repercusiune este eroziunea încrederii între stakeholderii companiei. Impasul persistent erodează încrederea între deţinătorii controlului, deteriorând relaţiile societare şi subminând coeziunea în societate.
De asemenea, blocajul prelungit poate conduce şi la pierderi financiare din cauza proiectelor întârziate, operaţiunilor perturbate sau oportunităţilor de afaceri ratate. Fiecare decizie amânată poate reprezenta o pierdere de venituri şi poate afecta negativ performanţa financiară a companiei.
În plus, situaţiile de blocaj escaladează adesea în dispute legale, expunând societatea şi membrii săi la costuri litigioase şi epuizând resursele financiare. Litigiile nu sunt doar costisitoare, ci pot şi distrage atenţia de la activităţile operaţionale, afectând eficienţa şi productivitatea companiei.
Partenerii externi, inclusiv clienţii, furnizorii şi investitorii, îşi pot pierde încrederea în capacitatea companiei de a gestiona conflictele interne, ceea ce poate duce la deteriorarea reputaţiei. O reputaţie deteriorată poate duce la pierderea parteneriatelor valoroase, afectând pe termen lung viabilitatea şi competitivitatea companiei.
Aşadar, blocajul decizional are efecte profunde asupra unei companii, influenţând atât aspectele interne, cât şi relaţiile externe. Gestionarea eficientă a acestui fenomen este crucială pentru menţinerea stabilităţii şi succesului pe termen lung al organizaţiei.
Deblocarea blocajului corporativ
Deblocarea blocajului corporativ necesită o abordare proactivă şi colaborativă menită să rezolve impasul şi să restabilească funcţionalitatea societăţii. În România, există mai multe mecanisme şi strategii care pot fi utilizate pentru a rezolva eficient situaţiile de impas.
O soluţie eficientă este medierea. Implicarea unui mediator sau facilitator independent poate ajuta părţile să navigheze conflictele, să exploreze interesele reciproce şi să ajungă la un consens asupra problemelor controversate. Aceasta poate facilita o comunicare deschisă şi constructivă, esenţială pentru depăşirea blocajelor.
Restructurarea managementului este o altă strategie eficientă. Reconfigurarea componenţei managementului sau numirea unor administratori sau directori independenţi poate aduce perspective noi şi poate debloca impasul.
Acordurile între acţionari reprezintă un alt mecanism util. Stabilirea unor linii directoare clare şi a unor mecanisme de rezolvare a disputelor în acordurile acţionarilor poate atenua riscul de blocaj prin furnizarea unui cadru prestabilit pentru abordarea disensiunilor.
În cazurile în care impasul este ireconciliabil, aranjamentele de buyout sau exit constituie soluţii pre-agreate implementabile rapid. Prevederile de buyout, precum achiziţia de către ceilalţi acţionari a participaţiei acţionarului care se opune anumitor decizii, sau aranjamentele de exit, prin care acţionarul care nu mai rezonează cu direcţia societăţii se retrage din companie, pot oferi un mecanism structurat pentru ca o parte să părăsească societatea, eliminând astfel impasul.
Arbitrajul este o altă opţiune viabilă pentru rezolvarea disputelor. Optarea pentru arbitraj oferă un proces confidenţial şi relativ rapid pentru rezolvarea problemelor de impas. Deşi arbitrajul poate fi costisitor, alte forme de rezolvare a disputelor, cum ar fi litigiile în instanţă, pot dura mai mult şi pot adăuga la costurile disputei.
Ca ultimă soluţie, părţile pot recurge la remedii legale prin intermediul instanţelor de judecată pentru a rezolva problemele de blocaj decizional. Deşi litigiile ar trebui considerate o măsură de ultim recurs din cauza naturii lor contencioase şi a potenţialului de escaladare suplimentară, acestea pot oferi o soluţie finală şi obligatorie în situaţiile în care alte metode nu au avut succes.
Un mecanism de rezolvare a disputelor este şi negocierea. Acest mecanism „favorizează” partea cu mai multă experienţă în colaborarea cu antreprenori, dar are avantajul de a conduce la o eventuală soluţie agreată de părţi. Totuşi, dacă părţile nu agreează, mecanismele legale sunt limitate, în general desfăşurate în faţa instanţei şi pe o perioadă lungă de timp. De aceea, este nevoie ca acţionarii să acorde atenţie deosebită riscului unei eventuale neînţelegeri ulterioare asupra afacerii.
Pentru o societate în care partenerii au acumulat drepturi de proprietate importante (de exemplu, drepturi de proprietate intelectuală, construcţii importante etc), este riscant ca aceştia să „parieze” pe faptul că vor fi în acord permanent. Însă pentru o afacere al cărei model poate fi replicat cu relativă uşurinţă, cum este cazul celor de servicii generale sau cu locaţii multiple, „pariul” pe o înţelegere viitoare poate fi vital pentru societate.
(va urma)
Autori: Carmen Peli, Partner and Head of Corporate M&A şi Delia Dumitrescu, Senior Associate
Acest articol este o adaptare după articolul publicat pentru prima data de PeliPartners pe site-ul Comitetului de Drept Societar şi M&A al Diviziei de Practică Juridică a Asociaţiei Internaţionale a Barourilor şi este reprodus cu permisiunea Asociaţiei Internaţionale a Barourilor, Londra, UK © International Bar Association. Acest articol a fost tradus în limba română de către Autori. / This article is an adaptation of an article first published by PeliPartners on the website of the Corporate and M&A Law Committee of the Legal Practice Division of the International Bar Association, and is reproduced by kind permission of the International Bar Association, London, UK. © International Bar Association. This article was translated into Romanian by the Authors
