Huawei Technologies România, subsidiara locală a gigantului chinez în materie de producţie de echipamente şi livrare de servicii aferente pentru industria de telecomunicaţii, este pregătită deja pentru implementarea soluţiilor necesare realizării reţelelor 5G de pe plan local, însă acest lucru este prognozat peste cel puţin doi ani.
„Întâi trebuie să se aibă loc licitaţiile pentru spectru de frecvenţe radio, iar apoi, cel mai probabil în 2019-2020, vor începe primele proiecte 5G în România“, a declarat pentru ZF Vlad Doicaru, enterprise director în cadrul Huawei România.
Compania chinezească a realizat deja câteva teste cu operatorii telecom de pe plan local legate de viteza de transfer pentru tehnologia 4,5G.