Companii

Acuzaţii dure de la transportatori la adresa MT

Autor: Mediafax

19.01.2011, 23:25 109

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) acuză MTI că,prin proiectul de ordonanţă care va obliga operatorii să-şi dotezevehiculele cu cititoare de carduri, favorizează o companie carevinde astfel de sisteme şi estimează un cost pentru aceastătehnologie de peste 100 milioane euro. "Schema propusă a fiimplementată prin această ordonanţă suspectăm că a fost pregătităîn secret de Ministerul Transporturilor împreună cu reprezentanţiiunei companii care vinde pe piaţa românească astfel de sisteme şiprevede că pensionarul sau după caz veteranul primeşte o cartelămagnetică cu un anumit număr de călătorii anuale şi se urcă labordul vehiculului, moment în care printr-o conexiune de internetse transmite către biroul central al Autorităţii Rutiere Române(ARR) o informaţie privind numărul de persoane din categoriiledefavorizate aflate în deplasare pe un anumit traseu şi asta încondiţiile în care oricum numărul de călătorii de pe cartelă estelimitat", se arată într-un comunicat al FORT remis miercuriagenţiei MEDIAFAX.