Furnizorul de cabluri şi conductori electrici VLG Ro din localitatea Mărtineşti, judeţul Cluj, parte a grupului austriac Meinhart, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 278,5 mil. lei (57,8 mil. euro), în scădere cu aproximativ 18% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut în 2020 un profit net de 8,4 mil. lei (1,7 mil. euro), în creştere cu 28% faţă de anul precedent, când VLG Ro a obţinut un câştig net de peste 6,5 mil. lei (1,4 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 78 de angajaţi.
Principalele produse furnizate de VLG Ro sunt cablurile de energie pentru joasă şi medie tensiune, cabluri şi conductori folosiţi în industria petrochimică, conductori din cupru pentru bobinaj, cabluri din fibră optică, de semnalizare, dar şi cabluri de telefonie şi transmisie date.