KLG Europe Logistics România, una dintre cele mai mari companii de transport şi logistică de pe plan local, vrea să ajungă în cinci ani la o capacitate de depozitare de 80.000 de metri pătraţi de depozite, în creştere cu 30.000 de metri pătraţi faţă de volumul actual.
„Acesta este momentul în care să investeşti în depozite logistice în România. Avem în plan noi investiţii, vom extinde în perioada 2016-2017 depozitul KLG de lângă Bucureşti cu încă 10.000 de metri pătraţi“, spune Paul Niţă, directorul de logistică al companiei care a terminat anul trecut cu afaceri de 110 mil. lei (25 mil. euro).
Compania operează depozite logistice în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova şi Bacău, numărând un total de aproape 50.000 de mătri pătraţi (atât proprii, cât şi închiriaţi).