Producătorul de canapele şi paturi tapiţate GP Sofa din Satu Mare, controlat de omul de afaceri italian Giuseppe Pavone, care produce peste 1.000 de canapele pe zi şi trimite circa 70 de camioane pe săptămână la export, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 173,3 mil. lei (38,7 mil. euro), cam la acelaşi nivel faţă de anul precedent.
„În 2015 dolarul a crescut foarte mult şi practic plăteam mai mult furnizorii, materia primă fiind cumpărată în dolari. La cantităţile la care producem noi e clar că ne trage puţin în spate. Costul materiei prime a crescut direct proporţional cu cât a crescut dolarul în 2015. Am fost nevoiţi să creştem puţin preţul produselor, având în vedere că materia primă a crescut şi atunci am avut un moment în care chiar şi clienţii noştri vindeau mai puţin”, a declarat pentru ZF Attila Sarkadi, marketing manager al companiei GP Sofa din Satu Mare.
Potrivit reprezentantului companiei, GP Sofa deţine mai multe unităţi de producţie în ţară, una la Zalău, trei la Satu Mare şi una în oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, în care lucrează, în total, circa 1.400 de angajaţi.