Eveniment

Isărescu, guvernator al BNR: Când am ajuns pe scaunul acesta am dat cu capul de realităţi şi am văzut cât de importantă este stabilitatea financiară. Nu numai politica monetară se schimbă, ci şi funcţiile băncilor centrale. Anterior, talibanii ziceau că stabilitatea preţurilor le rezolvă pe toate. Am fost şi eu până când am dat cu capul de realităţi

Isărescu, guvernator al BNR: Când am ajuns pe scaunul...

Autor: Claudia Medrega

11.07.2024, 17:44 623

Politica monetară şi funcţiile băncilor centrale se schimbă de-a lungul timpului, astfel că dacă stabilitatea preţurilor era principalul obiectiv în trecut, anii de criză financiară au evidenţiat importanţa stabilităţii financiare care intrat pe lista obiectivelor băncilor centrale.

“În ultimi ani a apărut macroprudenţialitatea. Acei talibanii care ziceau că se rezolvă toate celelalte cu stabilitatea preţurilor au intrat aşa într-un declin. Am fost şi eu cu stabilitatea preţurilor, că asta era. Am fost şi eu taliban ca să zic aşa în anii ‘90 până când am dat cu capul de realităţi. Nu uitaţi că eu am dat doctoratul în perioada comunismului pe flexibilitatea cursului valutar. Ziceam da, flexibilitate, flotare liberă, dar eu în ’88-‘89  când am susţinut teza vorbeam de capitalişti, să fie flotare liberă şamd. Nu mă gândeam. Când am ajuns pe scaunul de guvernator şi am dat cu capul de realităţi am văzut cât de importantă este stabilitatea financiară”, a spus Isărescu la prezentarea lucrarii “Stabilitatea financiară şi politica macroprudenţială”, care îi are ca autori pe Florian Neagu, Matei Kubinschi, Alexie Alupoaiei.

BNR ţinteşte stabilitatea preţurilor, acesta fiind principalul obiectiv stabilit prin lege, dar urmăreşte şi flotarea controlată a cursului de schimb, punând accentul şi pe importanţa stabilităţii financiare.

Ce a mai declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu:

♦ După intrarea în Uniunea Europeană am fost decoperiţi de către capitalul străin, cursul de schimb începând să se aprecieze. La început am fost bucuroşi, dar după câteva luni au protestat exportatorii din cauza aprecierii cursului care le scădea competitivitatea.

♦ Libera circulaţie a capitalurilor nu are legătură cu fundamentele din economia românească, o firmă nu poate să-şi crească productivitatea cu 20% cât ai tu aprecierea cursului. Odată închisă, o firmă nu mai poate fi deschisă deoarece muncitorii au plecat în altă parte, o fabrică nu funcţioneaza ca un kiosk.

♦ Andrew Crockett, fost director al Băncii Reglementelor Internaţionale, a venit special la Bucureşti să-mi zică ca dacă cursul se apreciază dincolo de trei lei per euro, economia României va fi distrusă. Acest lucru m-a întărit deoarece dintre foştii colegi de la BNR erau mulţi care considerau că trebuie să lăsăm cursul liber. Aprecierea cursului în perioada aceea ar fi însemnat că intrăm în criză.

♦ Macrostabilitatea este complexă şi problematică.

♦ În 2007 a apărut criza financiară care a dărâmat o paradigmă. Noi, veteranii, ştiam care este teza predominantă în anii ’90, ne spuneau şi nouă, şi FMI, că întâi este stabilitatea preţurilor şi apoi celelalte vin de la sine. Criza din 2007-2008 a zguduit stabilitatea financiară. Au apărut comitetele acestea macroprudenţiale care abordează riscul.

♦ M-am dus la un curs la FMI. Acolo am găsit o carte mai mică care avea o ieşire din paradigmă, adică pentru ţările emergente poate să fie managed floating (flotare controlată- n.red). M-am agăţat de chestiunea asta, am acceptat că ţintirea cursului de schimb era extrem de periculoasă pentru că nu aveam rezerve, încă, la începutul anilor 2000.  Ţintirea lui M2 (masa monetară M2-n.red) era în curs de dezavuare. Atunci, ţintirea inflaţiei era la modă şi am zis: hai să o acceptăm.  Am prins şi chestia asta cu managed floating. Dar când intervii pe piaţă? Apoi au fost alte discuţii care au continuat până acum 2 ani. De ce interveniţi în piaţă este o întrebare care apare frecvent. Noi nu facem altceva decât să încercăm să vindem ceea ce ne vinde Ministerul de Finanţe, care vinde valuta pe care o primeşte, pentru că are cont în valută la noi. Ei ne vând valuta şi noi facem creaţie monetară şi nu oricum. Ne dau un miliard de euro într-o zi şi, PAC, 5 miliarde de lei. Creşte baza monetară.

♦ Când această instituţie a trecut la ţintirea inflaţiei, ideea dominantă era de curs liber. Dumneavoastră puteaţi să speraţi că un om care a suferit atâtea atacuri, inclusiv că mă spânzură de picioare Vadim Tudor pe Calea Victoriei, în anii ‘90, datorită deprecierii cursului, să accept ideea că va fi liber cursul?

♦ Elita de la BNR s-a format cu salarii concurenţiale, altfel îi pierdem deoarece se duc la BCE sau la alte bănci. Acesta este sistemul de funcţionare al băncilor centrale europene. Copii aştia mâine pleacă de la noi, se pot duce la orice altă bancă centrală, dacă salariile nu sunt cel puţin comparabile. Nu putem să ne uităm doar la salariile din interiorul ţării, trebuie să ne uităm şi la concurenţă, iar concurenţa noastră sunt alte bănci centrale. Faţă de alte bănci centrale suntem chiar sub media salarială.