Grupul Renault, care rulează afaceri de peste 4,5 miliarde de euro în România, a anunşat că-şi mută toate operaţiunile într-un singur sediu din vestul Capitalei, fără a anunţa însă numele dezvoltatorului. ZF a scris încă din mai despre această mutare, iar Liviu Tudor, dezvoltatorul care găzduieşte în prezent o parte din birourile Grupului Renault în România, a spus într-un interviu pentru ZF că s-a retras din licitaţia pentru proiectul unic al francezilor. Viitorul sediu va avea o suprafaţă de 40.000 mp, care ar putea fi construit de omul de afaceri de origine israeliană Simon Roth.
«Angajaţii Grupului Renault care activează în sediile din Bucureşti şi contribuie în fiecare zi, prin munca lor, la performanţa companiei se vor grupa, începând din 2019, într-un sediu unic. Acest proiect de localizare a activităţilor noastre - care se derulează în Bucureşti, în diferite zone – într-un singur spaţiu, va contribui la consolidarea colaborării între echipe şi la eficienţa companiei. În alegerea amplasamentului am ţinut cont, în egală măsură, de mobilitatea zilnică a colegilor noştri către celelalte amplasamente ale Grupului, platforma industrială de la Mioveni şi Centrul Tehnic Titu, prin ieşirea pe autostrada Bucureşti – Piteşti », a declarat Yves Caracatzanis, preşedinte – director general Dacia şi director general Grup Renault România.
Renault a mai încercat în urmă cu cinci ani consolidarea birourilor din Bucureşti şi în urmă cu doi ani, însă pro-iectul a fost amânat. În prezent francezii au birourile în West Gate, pentru Automobile Dacia şi Renault Comercial Roumanie, dar şi celelalte divizii precum RCI România, în timp ce Renault Technologie Roumanie (RTR) are birourile în Pipera, în proiectul dezvoltat de firma Creativ Invest Grup, controlată de omul de afaceri Marius Ivan.
Renault a semnat în octombrie 2014 pentru prelungirea pe încă 4 ani a contractului pentru birourile din North Gate. Astfel, francezii au extins la acea vreme până în 2018 contractul pe care îl aveau în Pipera, unde au ajuns să ocupe un spaţiu de 20.000 de metri pătraţi, fiind unul dintre cei mai mari chiriaşi din piaţa de birouri a Capitalei. Valoarea acestui contract era estimată la circa 2 milioane de euro pe an, luând în calcul o chirie de circa 8 euro/metrul pătrat lunar, considerată rezonabilă pentru spaţiile de asemenea dimensiuni din zona Pipera-Tunari. De asemenea, francezii au contract cu Liviu Tudor pentru birourile din West Gate până în 2019.