Business Hi-Tech

Actiunile OTE au scazut la cel mai mic nivel din ultimul an

21.05.2004, 00:00 33

Actiunile grupului elen de telecomunicatii OTE au scazut cu aproape 4%, in primele ore ale sedintei bursiere de ieri, pina la cel mai mic nivel din ultimul an, dupa ce compania a anuntat ca va injumatati valoarea dividendelor pentru 2003, o scadere mult mai mare decit se preconizase.
Conducerea OTE a anuntat ca va recomanda Consiliului Director un dividend de 0,35 euro pe actiune, comparativ cu cel de 0,7 euro, acordat pentru anul 2002.
"Este in mod evident o veste proasta. Nu ne asteptam la o astfel de reducere, din moment ce datele financiare recente indica imbunatatirea clara a fluxului de lichiditati", a apreciat analistul Bosco Ojeda, de la UBS.
Decizia OTE contrasteaza cu strategia adoptata de conducerea anterioara, care s-a angajat sa mentina dividendele la un nivel ridicat.
"Aceasta miscare se abate de la traditia companiei si ar putea avea un efect negativ asupra actiunilor, pe termen scurt", se arata intr-un raport al firmei Devletoglou Securities.
In opinia unor analisti, reducerea valorii dividendelor reflecta strategia prudenta adoptata de noua conducere.
La inceputul lunii mai, Consiliul Director al grupului OTE a anuntat ca l-a numit pe Panagis Vourloumis in functia de presedinte si director executiv, alegere care va fi validata de adunarea generala a actionarilor din luna iunie.
Vourloumis il inlocuieste din functie pe Lefteris Antonacopoulos, care a anuntat, in luna aprilie, ca intentioneaza sa demisioneze.
Actiunile OTE au incheiat sedinta de miercuri in scadere cu 4,5%, declinul fiind provocat de retrogradarea calificativelor sale de catre firma Smith Barney. Decizia analistilor a sporit temerile investitorilor, care sint deja ingrijorati de rezultatele financiare aferente primului trimestru, asteptate pe data de 27 mai.
Grupul OTE controleaza 54% din actiunile RomTelecom.