Special

Analiza de luni. Tragedia de la fabrica de lactate RAM din Ibăneşti, cu patru morţi, o altă „victimă“ a lipsei de responsabilitate din România. Protecţia muncii, doar pe hârtie. Salvatorii fără echipament de salvare au murit în lanţ

Fabrica de caşcaval RAM SRL din Ibăneşti judeţul Botoşani a avut o cifră de afaceri de 27 mil. lei, profit net de 5 mil lei şi 30 angajaţi în 2023. Cifra de afaceri s-a dublat în ultimii 5 ani.

Autor: Florentina Niţu, Mircea Nica

01.07.2024, 00:07 88

Asigurările de răspundere pentru angajaţi nu sunt cerute nici de firmele mari din România, darămite de cele mici sau medii, iar cele existente pentru accidente sunt opţionale, nu obligatorii.

Intoxicarea cu gaze a patru angajaţi la fabrica RAM din Ibăneşti, judeţul Botoşani, completează şirul de acci­dente de muncă mortale din firmele din România în ultima jumătate de an. Incendiul de la Ferma Dacilor din Prahova, în care au murit opt oameni în a doua zi de Crăciun, explozia de la Crevedia, în urma căreia bilanţul a ajuns la şase morţi, şi explozia urmată de incendiu de la autostrada Moldovei, unde patru persoane au fost carbonizate, sunt doar câteva exem­ple. Însă, în loc să existe urmări concrete, să se intensifice controalele şi să se protejeze angajaţii, continuă să moară oameni. Peste 1.500 de oameni şi-au dat viaţa, la propriu, pentru job în ultimii zece ani, dintr-un număr de aproape 50.000 care s-au accidentat la locul de muncă. Unde sunt prevenţia şi protecţia? Cine e responsabil?

„Prevenţia e la nivelul relaţiei angajat­angajator, din acest motiv vorbim de contracte colective de muncă şi de reducerea numărului de persoane pe un contract. Acum se fac contracte colective de muncă cu 10 persoane, în loc de 21 de persoane, pentru a securiza sănătatea la locul de muncă. (...) Nu există cheltuieli pentru un om, iar fondatorul unei companii este părintele omului cu care îşi face treaba şi trebuie să aibă grijă de el. Anul acesta s-au accentuat puternic controalele la angajatori, să îi facem să se trezească şi să înţeleagă obligaţiile pe care le au“, spune Costel Negrilă, şef ser­viciu, Inspecţia Muncii.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro