Business Internaţional

Discuţiile dintre Grecia şi creditorii privaţi aduc nesiguranţă pe bursele europene

Bursele europene au deschis miercuri în scădere

Foto: AFP

Autor: Mediafax

18.01.2012, 10:48 348

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, după ce au atins marţi maximul ultimelor cinci luni şi jumătate, pe fondul nesiguranţei din piaţă privind discuţiile dintre Grecia şi creditorii privaţi, transmite Reuters.

Potrivit unei stiri de ultima ora, indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,5% până la ora 8:10 GMT, după ce a atins marţi cel mai ridicat nivel de la începutul lunii august.

Acţiunile miniere au înregistrat miercuri scăderi importante, indicele sectorului coborând cu 1,2%, din cauza deprecierii preţurilor mărfurilor.

Acţiunile grupului Tullow Oil, cea mai mare companie independentă de explorare petroliferă din Europa, au scăzut cu peste 6%, după date dezamăgitoare privind activitatea comercială.

Grecia reia miercuri discuţiile cu creditorii privaţi, încercând să ajungă la un acord pentru reducerea datoriilor şi evitarea falimentului.

Bursele din Asia au stagnat miercuri, însă indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 1%.