Date preliminare de la cele mai mari patru bănci europene arată că numărul angajaţilor „care-şi asumă riscuri materiale (MRT)“ şi care au câştigat peste un milion de dolari sau lire a fost în 2016 cu 32% mai mic decât cu un an înainte, scrie Reuters.
Deşi dobânzile, mediu economic şi cel de pe pieţe par să se îmbunătăţească pentru bănci, pare puţin probabil să se inverseze prea curând tendinţa din Europa a remuneraţiilor mai mici pentru bancheri. Aceasta pentru că băncile caută să controleze mai strict costurile şi sunt nevoite să respecte norme care limitează bonusurile la de două pro salariile fixe.
Spre comparaţie, bonusurile primite la băncile de pe Wall Street ar putea creşte cu până la 15% anul acesta, primul avans mai serios de după 2009, potrivit firmei Johnson Associates.
Datele despre angajaţii MRT din Europa sunt influenţate puternic de măsurile luate la Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană şi cea mai mare bancă de investiţii a Europei, unde se aplică o restructurare masivă care va duce la desfiinţarea a 9.000 de locuri de muncă şi la îngheţarea bonusurilor multora.
De asemenea, Deutsche Bank a anunţat anul acesta că nu va mai lua ca referinţă pentru pachetele sale salariale pe cele ale băncilor americane Goldman Sachs şi Morgan Stanley deoarece acestea sunt prea „centrate pe investment banking“.
Adaptarea la vremurile de după criză prin eliminarea a zeci de mii de locuri de muncă în industria bancară a redus şi mai mult puterea de negociere a angajaţilor.
Numărul de angajaţi front office, inclusiv personalul diviziilor de trading şi investment banking de la cele mai mari bănci europene şi americane a scăzut cu 4% anul trecut, la 53.200. Personalul era cu 20% mai numeros în urmă cu cinci ani.
Observatorii spun că moralul bancherilor este redus, mai ales în companiile europene, astfel că aceştia nu sunt dispuşi să facă acele eforturi suplimentare, precum lucrul în weekenduri, care le-ar aduce un bonus mai mare.
De asemenea, sunt mai puţine oportunităţi de promovare, iar acest lucru îşi pune amprenta asupra creşterilor salariale.