Tinerii au fost printre cei mai afectaţi de criza economică dinultimii ani, şomajul în rândul acestora fiind foarte mare atât înţările dezvoltate, cât şi în cele emergente. Astfel, tot mai mulţidintre aceştia au ales să îşi deschidă propria afacere decât să îşicaute cu lunile un loc de muncă, scrie BBC News.
Aproximativ 13% din persoanele cu vârsta sub 24 de ani nu aveau unloc de muncă în anul 2010, potrivit studiilor OrganizaţieiInternaţionale a Muncii, lipsa oportunităţilor de angajare fiindunul din principalele motive care au stat la baza revoltelor dinOrientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde un sfert din tineri nuau un loc de muncă.
"Multe din persoanele tinere cu care lucrez au observat că pânăşi lumea corporaţiilor este nesigură, iar câteva dintre băncilecele mai mari au căzut. În consecinţă, s-au gândit să-şi deschidăpropria afacere, mai puţin riscantă şi mai atractivă", spune JaredO'Toole, 25 ani, fondator al unei reţele de tineri antreprenori dinSUA.
Aproximativ 120 de milioane de persoane din lume, cu vârstecuprinse între 18 şi 34 de ani, sunt pe cale de a-şi deschidepropria afacere, iar alte 300 de milioane au deja o afacere pe contpropriu, potrivit datelor firmei de cercetare GlobalEntrepreneurship Monitor (GEM).
Printre aceştia, mulţi s-au inspirat din poveştile de succes aleunor tineri antreprenori precum fondatorii Google şi Facebook,astfel încât există o dorinţă puternică în rândul persoanelortinere pentru a-şi transforma pasiunea în afacere. "Creştereainteresului pentru antreprenoriat a devenit un mod de viaţă", maispune O'Toole.
"Oamenii vor să lucreze mult făcând ceva ce iubesc. Ieşirea dinrutina programului de opt ore este o dorinţă comună despre careauzim în ultimul timp", mai spune el.
Şi tinerii chinezi se înscriu în curent, deoarece par să rescrieviziunea tradiţională asupra succesului.
În ciuda performanţei pe care China o înregistrează ca economieemergentă, jumătate dintre absolvenţi întâmpină dificultăţi îngăsirea unui loc de muncă în primul an de după studii. Înconsecinţă, în timp ce mulţi studenţi care au terminat profiluritehnologice deschid afaceri legate de profilul lor de studii, alţiideschid afaceri mici precum cafenele, magazine de cartier şi firmeprin care pot vinde obiecte de artizanat.