Compania Fertilis SRL, care are activităţi de import, distribuţie şi retail de materiale de construcţii, a terminat anul trecut cu afaceri de zece milioane de euro.
Businessul este obţinut atât din vânzarea de uşi de interior, gresie, faianţă sau parchet prin reţeaua proprie Bella Casa, cât şi din distribuţia acestor produse către magazine partenere, precum Praktiker, Brico Depot, Leroy Merlin sau Ambient, potrivit site-ului companiei. Prezentă pe piaţă din 1998, compania are o reţea de 28 de magazine, dintre care 12 în Bucureşti, iar restul în oraşele mari şi medii din ţară.
Din totalul magazinelor, doar patru sunt deţinute de companie, restul fiind operate de parteneri francizaţi. Fertilis SRL caută însă şi alţi parteneri, având în plan să se extindă în Arad, Buzău, Botoşani, Satu Mare şi Suceava. Primul parteneriat în franciză a fost semnat acum 13 ani, contractele fiind de franciză simplă, încheiate pe o perioadă de trei ani. Taxa de franciză este de 9.900 de euro, la care se adaugă o contribuţie lunară la bugetul de marketing de 1% din încasări. Nu există însă redevenţe lunare.
Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât şi planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar a lansat împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a anului trecut a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.
Investiţia într-un magazin este de 3.500-7.000 de euro. Compania-mamă asigură însă asistenţă pre şi post accedere în franciză, training personal, materiale publicitare şi se ocupă şi de direcţionarea clienţilor din teritoriu.
În ceea ce priveşte profilul francizatului, acesta are de regulă peste 30 de ani, este preferabil căsătorit, este o persoană activă, implicată şi dispusă să accepte un program prelungit.