Ziarul Financiar a cerut oficialilor de la Ministerul Afacerilor Europene lista proiectelor pe fonduri europene finalizate la cinci ani de când România a primit undă verde pentru a aduce în economie bani europeni.
"Problema a fost că după ce autorităţile au făcut programele operaţionale şi axele nu au avut un mecanism de prioritizare. La acel moment, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale - instituţia care coordona absorbţia până la crearea MAEur - nu putea să spună unui minister ce proiect este mai important şi ce alt proiect este mai puţin important. În condiţiile în care nu a existat o prioritizare iniţială, autorităţile de management au implementat ce proiecte au venit la rând", explică consultantul pe fonduri europene Dragoş Pîslaru.
În acest context, Guvernul a publicat în ultima parte a anului trecut o listă de proiecte pe fonduri europene în valoare totală de 8 miliarde de euro, considerate ca fiind prioritare. Acum lista cuprinde 150 de proiecte de investiţii în domeniul transporturilor, energiei sau mediului. Investiţiile derulate prin intermediul acestor proiecte sunt însă departe de momentul în care vor fi inaugurate. O mare parte din proiectele de pe lista de priorităţi aveau la sfârşitul lunii martie grade de finalizare de sub 50%.
În acelaşi timp bulgarii au reuşit în această săptămână să inaugureze în prezenţa preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, o linie de metrou de 2,4 kilometri la Sofia, pe care intenţionează să o prelungească până la aeroport în următorii trei ani, potrivit Novinite.
Rezultatele din teren ale bulgarilor se văd şi în statistici. Bulgaria avea la sfârşitul lunii martie un grad de absorbţie de 20,8% al banilor europeni, de 3,5 ori mai mare decât cel al României.
Bulgaria are o alocare pe fonduri europene de 8 mld. euro, adică mai puţin de jumătate faţă de cea a României, însă şi rezultatele în bani sunt peste cele de la Bucureşti. La sfârşitul lunii martie în Bulgaria ajunseseră aproape 1,4 mld. euro bani curaţi de la UE, în timp ce România a atras în acelaşi interval cu 200 mil. euro mai puţin. Diferenţele sunt şi mai mari în cazul programului de Transport. Pe această linie în Bulgaria au ajuns 419 mil. euro de la UE în timp ce la Bucureşti plăţile de la Transporturi sunt la jumătate la o alocare de două ori mai mare.
Niciun proiect de infrastructură finalizat de Ministerul Transporturilor în cinci ani
Ministerul Transporturilor are la dispoziţie 4,5 mld. euro din fonduri europene pentru lucrări de infrastructură rutieră, feroviară, aeroportuară şi navală. Cei mai mulţi bani de la UE merg către autostrăzile de pe Coridorul IV Paneuropean, care în cele din urmă ar urma să aibă 850 de kilometri. În primii cinci ani de când România are acces la fondurile europene, autorităţile nu au reuşit să finalizeze nicio autostradă sau cale ferată din bani europeni.
"Rezultatele de la Transporturi se datorează faptului că nu a fost pregătit cum ar fi trebuit parcursul din 2007-2013 prin intermediul fondurilor de preaderare. Spre exemplu, pentru Programul Operaţional Regional au fost bani prin fondurile de preaderare phare care au pregătit terenul", spune Dragoş Pîslaru.
În cinci ani de luat fonduri europene Transporturile au reuşit să finalizeze numai două proiecte în valoare totală de 1,7 mil. euro. Din aceşti bani, 1,5 mil. euro au fost folosiţi pentru măsurarea adâncimii Dunării, iar cu restul s-au făcut hărţi şi planuri de acţiune pentru protecţia mediului. De cealaltă parte, cele nouă proiecte pe care Ministerul Transporturilor le-a înscris pe lista de priorităţi au grade de finalizare ce nu depăşesc 50%.
Similar, la Ministerul Mediului între primele cinci proiecte finalizate în funcţie de valoare nu figurează nicio groapă de gunoi sau un sistem de canalizare construit cap-coadă. În schimb, aproape 6 mil. euro au fost plătiţi pentru un sistem informatic pentru "menţinerea biodiversităţii", alţi 600.000 de euro au fost folosiţi pentru protecţia mediului din Munţii Măcinului, iar păsările din zona Vânători Neamţ au primit protecţie printr-un alt proiect de 350.000 de euro.