Mediafax.biz Exclusiv

Bilanţul primei săptămâni de „Rabla“: 500 de maşini casate zilnic

Bilanţul primei săptămâni de „Rabla“: 500 de maşini casate zilnic

Autor: Bogdan Alecu

16.04.2012, 19:50 392

"Până în data de 12 aprilie prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional au fost casate 3.445 de autovehicule uzate", a spus Gheorghe Popescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, entitatea prin intermediul căreia Ministerul Mediului derulează acest program.

În condiţiile în care ritmul de casare se menţine şi în următoarea perioadă, cele 30.000 de tichete ale programului din acest an s-ar epuiza la finele lunii viitoare. Potrivit jucătorilor din industrie, pentru ca piaţa auto să înregistreze anul acesta o creştere, Ministerul Mediului ar trebui să suplimenteze numărul voucherelor la cel puţin 120.000, la fel ca anul trecut.

În ceea ce priveşte piaţa locală în T1, în lipsa unui program de casare care să încurajeze vânzările de maşini ieftine, top zece cele mai bine vândute maşini este dominat de modele care au preţuri de peste 15.000 de euro.

În acest context, cel mai bine vândut automobil în T1 a fost în premieră SUV-ul Dacia Duster, ale cărui vânzări le-au depăşit cu 20 de maşini pe cele ale lui Logan, care are un preţ mediu de 7.500-8.000 de euro, faţă de 15.000 în cazul SUV-ului. Vânzările de autoturisme au înregistrat o scădere de peste 6% în primul trimestru al acestui an, la aproape 14.800 de unităţi, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Declinul pieţei vine în condiţiile în care vânzările de maşini au scăzut atât în ianuarie cu 21%, cât şi în martie cu 5%. Pe de altă parte, în acelaşi interval de timp, înmatriculările de autoturisme au crescut cu peste 44%, la aproape 14.000 de maşini, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Astfel, cu toate că între vânzări şi înmatriculări este o diferenţă de doar câteva sute de unităţi, cele două statistici reflectă un trend total diferit. Diferenţa apare la nivelul primului trimestru al anului trecut, când s-au vândut aproape 9.400 de maşini, dublu faţă de înmatriculări, în condiţiile în care la finele lunii martie 2011 a demarat programul "Rabla".