Mediafax.biz Exclusiv

Duster a ajuns să reprezinte jumătate din producţia Dacia

Duster a ajuns să reprezinte jumătate din producţia Dacia

Autor: Bogdan Alecu

02.05.2011, 19:24 702

Anultrecut avea doar 25%, în condiţiile în care producţia în serie marea acestuia a demarat în luna martie.

La export ponderea este şi maimare, ajungând la aproape 60%. Din cele 75.500 de autoturisme Daciavândute pe pieţele externe în primele trei luni peste 43.000 aufost Duster.

"Nivelul de producţie pentru unmodel auto este un răspuns industrial la cererea de pe piaţă. UzinaDacia produce în prezent la un ritm de circa 350.000 de vehicule pean, nivel foarte apropiat de capacitatea maximă", a declarat AncaOreviceanu, directorul de comunicare al Group RenaultRomânia.

Creşterea puternică a ponderiiSUV-ului atât din producţie, cât şi în ceea ce priveşte exporturileuzinei de la Miveni vine în contextul în care toate celelaltemodele Dacia au înregistrat scăderi ale vânzărilor şi implicit aleproducţiei în ultimul an.

Cel mai mare declin al producţiei a fostînregistrat de Sandero, modelul de clasă mică al Dacia şi carealături de Duster este cel mai bine vândut model în Europa deVest.

Jacques Chauvet, directorul Renault pentruregiunea Euromed şi preşedinte al consiliului de administraţie alAutomobile Dacia, a declarat anterior că Renault a transferat spreuzina din Maroc o parte din producţia modelului Sandero care esteapoi exportată către Europa de Vest.

În primul trimestru al acestui an producţialui Sandero la Mioveni a scăzut cu aproape 60%, la 19.500 deunităţi, cea a Logan cu 20%, la 11.000 de maşini, în timp cemodelul Logan MCV a scăzut cu 32%, la puţin peste 9.200 deunităţi.

"În ceea ce priveşte Sandero, nu este vorbade un transfer de producţie, ci de o nouă industrializare amodelului, aşa cum a fost cazul şi pentru România.Sandero a început să fieprodus de către uzina de la Somaca în 2009, iar anul trecut uzina aasamblat aproape 6.700 de unităţi", a precizatOreviceanu.