Mediafax.biz Exclusiv

Erste Bank: Deşi a crescut considerabil în ultima perioadă, acţiunea SNP este prea ieftină pentru actualul context de piaţă

Autor: Andrei Chirileasa

23.02.2012, 14:45 169

El crede că preţul mediu de 102 dolari estimat pentru petrolul Brent în cea mai recentă analiză a Erste pe Petrom, publicată săptămâna trecută, va fi revizuit în creştere, şi că ar putea fi revizuite şi rezultatele estimate ale Petrom pentru acest an. În plus, descoperirea din Marea Neagră demonstrează potenţialul companiei pe partea de explorare.

"Profitul curat al Petrom (care exclude amenda de la Consiliul Concurenţei) a fost spectaculos în ultimul trimestru şi în 2011. Petrom profită de preţul ridicat al ţiţeiului. Deşi a crescut considerabil în ultima perioadă, noi credem că acţiunea SNP este prea ieftină pentru acest context de piaţă", spune Unger.

Analistul subliniază că Petrom rămâne una dintre acţiunile preferate ale Erste din sectorul de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est.Banca are o ţintă de preţ de 0,5 lei pentru acţiunile Petrom.

Acţiunile OMV Petrom au deschis şedinţa de joi de pe bursă în stagnare, la 0,41 lei, după ce miercuri au urcat cu 5,13% şi au atins maximul ultimelor şapte luni.