Hai România!, văzută dintr-o altă perspectivă. Creşterea salariului minim cu 334%, a salariului mediu cu 207% şi stabilitatea cursului valutar, care a crescut cu numai 12% în ultimul deceniu, au adus o creştere exponenţială a puterii de cumpărare în euro, care se vede şi în exuberanţa Euro 2024

De astăzi, 1 iulie 2024, salariul minim pe economie creşte de la 3.300 de lei brut la 3.700 de lei brut, adică 2.363 de lei net.

Dacă dăm timpul înapoi, creşterea salariului minim pe economie - suntem de acord sau nu - a fost cel mai bun instrument de politică economică al tuturor guvernelor.

Din ianuarie 2013 - când salariul minim brut era de 700 de lei, iar salariul minim net era de 530 de lei (106 euro) - până acum, creşterea este de 334%.

Salariul mediu a crescut în aceeaşi perioadă de la 1.697 de lei net, adică 383 de euro, la 5.217 lei net (adică 1.009 euro) în aprilie 2024, ultimele date disponibile, înregistrând o creştere de 207%.

Contestarea creşterii administrative, de către guvern, a salariului minim pe economie, avea ca argument întotdeauna distrugerea de locuri de muncă. Într-adevăr, au fost companii, au fost sectoare unde, din cauza salariului minim pe economie, s-a redus numărul de locuri de muncă şi chiar s-au închis companii, în general străine, din sectorul confecţiilor, acolo unde se caută întotdeauna cel mai mic salariu pentru a produce pantaloni, costume, bluze. Dar per total, în economia românească s-au creat şi s-au adunat mai multe locuri de muncă din 2013 până acum, respectiv de la 4,4 milioane, la 5,2 milioane de angajaţi în economie acum.

PIB-ul în valoare nominală, care măsoară valoarea adăugată în economie într-un an, a crescut în această perioadă cu 153%, de la 632 de miliarde de lei, la 1.604 miliarde de lei.

Cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a crescut de la 1.126 de miliarde de lei la 3.000 de miliarde de lei, adică cu 166%.

În toată această perioadă de creştere accelerată a salariului minim, care a dus la creşterea tuturor salariilor din economie, inflaţia cumulată din 2013 până acum a fost de numai 40%, deci am putea spune că această creştere a salariilor nu a dus la o creştere a inflaţiei, care să dea peste cap economia şi mediul de business.

Dacă nu am fi avut inflaţia din ultimii trei ani, care a fost de 31%, am fi avut o creştere a puterii de cumpărare neinflaţionistă senzaţională.

Dar cel mai remarcabil lucru este stabilitatea cursului valutar leu/euro, care din 2013 încoace a crescut cu numai 12%, respectiv de la 4,42 lei/euro, până la 4,97 lei/euro. Această stabilitate a cursului valutar a permis o creştere a salariilor în euro care nu a mai fost întâlnită niciodată până acum, respectiv de la 106 euro la începutul lui 2013, la 475 de euro de la 1 iulie, sau, dacă luăm în considerare salariul mediu, de la 383 de euro, la 1.009 euro.

Creşterea salarială accelerată a susţinut consumul, a susţinut creşterea afacerilor companiilor şi, în final, creşterea economică.

Pentru deceniul trecut, creşterea salariului minim într-un mod accelerat, coroborat cu stabilitatea cursului şi cu o inflaţie redusă, a fost cel mai bun instrument de politică economică - a redus anumite tensiuni sociale, a majorat nu numai salariul minim, ci şi celelalte salarii din economie, fără să provoace pagube companiilor şi nici economiei.

Modelul creşterii salariului minim a fost preluat în ultimii ani de mai toate ţările capitaliste, ca o formă de a se încerca stabilitatea pieţei muncii, care peste tot este afectată de lipsa de oameni. Spre exemplu, Germania, cea mai puternică economie a Europei, are un deficit de nu mai puţin de 3 milioane de angajaţi, deficit pe care speră să îl mai reducă prin creşterea salariului minim şi reguli mai blânde în a atrage muncitori din alte ţări.

Până acum, economia şi businessul din România au rezistat creşterii accelerate a salariului minim şi a salariilor. Vor rezista şi introducerii salariului minim european, care trebuie să fie la 50% din salariul mediu, ceea ce, în România, ar însemna o creştere a salariului minim spre 2.500 de lei, majorare care oricum era planificată?

Spre deosebire de anii anteriori, de până în 2022, creşterea de acum a salariilor, care în termeni reali este dublă faţă de inflaţie şi chiar triplă, începe să creeze probleme, în încercarea de reducere a inflaţiei.

Toată lumea se întreabă de ce România are în continuare cea mai ridicată inflaţie din Europa, de 5,1%-6%, în condiţiile în care marea majoritate a ţărilor europene au între 2%-4%.

Pentru că avem o creştere salarială reală mai mult decât dublă, putem acomoda creşterile de preţuri, mai ales în zona de produse nealimentare şi servicii. Să vedeţi ce inflaţie va rezulta după euforia Campionatului European de Fotbal, unde România a avut rezultate peste aşteptări: biletele de avion au sărit în aer, preţurile la bere au crescut, partea de entertainment a crescut accelerat şi a fost plătită instantaneu. Pentru noi, Euro 2024 este ca fenomenul Taylor Swift la nivel global, acolo unde băncile centrale nu mai reduc dobânzile pentru că inflaţia nu scad, şi datorită creşterilor de preţuri care vin pe zona de entertainment în urma concertelor celebrei vedete americane.

Degeaba ţine BNR dobânda la 7% în încercarea de a forţa reducerea inflaţiei. De fapt, Banca Naţională este prinsă acum între creşterea preţurilor dată de creşterea salariilor şi sentimentul de exuberanţă din piaţă şi încetinirea creşterii economice, care ar avea nevoie de o reducere a dobânzilor. Pe acest fond, BNR este în dubiu dacă să reducă sau nu dobânda de politică monetară la şedinţa de vineri, 5 iulie. Ca un semnal pentru economie, ar fi de dorit o reducere, dar dacă ar analiza datele, o reducere nu s-ar justifica.

Dar până la urmă este de dorit această exuberanţă economică, o revenire a consumului care să susţină o creştere din nou a economiei, care să mai compenseze din scăderea pe partea industriei.

Dar să nu uităm că această exuberanţă economică, aceste date statistice în creştere sunt date şi de stabilitatea incredibilă a cursului valutar leu/euro.