Politică

Stolojan, cu ochii pe Iliescu

12.12.2003, 00:00 14



Presedintele PNL si copresedintele Aliantei "Dreptate si Adevar", Theodor Stolojan, a declarat, miercuri seara, ca PNL va monitoriza activitatea politica a presedintelui Ion Iliescu. Stolojan a declarat ca PNL "respinge aceasta gaselnita de a-l pune pe Ion Iliescu pe liste, care, inainte cu un an de zile de alegeri, isi exprima din nou simpatia pentru PSD, incalcand in mod grosolan Constitutia". Aratand ca legea suprema in stat nu permite ca presedintele Romaniei sa isi exprime simpatii fata de un partid politic sau altul, Stolojan a afirmat ca Iliescu face indirect campanie electorala unui partid sau altul. "Ideea ca Ion Iliescu sa fie inscris ca independent pe o lista cu sigla PSD consider ca este anticonstitutionala. O vom contesta la momentul potrivit. Vom monitoriza de acum inainte activitatea presedintelui Romaniei, care s-ar putea sa consideram ca nu ne mai reprezinta si pe noi cetatenii care nu suntem cu PSD, ca asta este menirea presedintelui Romaniei, sa fie presedintele tuturor romanilor", a mai declarat Stolojan. Mediafax