Profesii

On the move

09.06.2008, 12:48 28

Albalact
Dumitru Dragomir, CFO
Compania Albalact din judetul Alba, cel mai mare jucator independent din industria lactatelor, si-a consolidat echipa de management prin numirea pe pozitia de director financiar (CFO) a lui Dumitru Dragomir, care a ocupat anterior functia de director financiar al retelei de supermarketuri Artima. Din anul 2007 si pana recent, Dragomir (39 de ani) a fost responsabil de toate activitatile financiare, legale, de resurse umane si IT in cadrul Artima. Anterior, Dragomir a fost director financiar al companiei petroliere MOL Romania, companie in care a lucrat in perioada 2004 - 2007.

Aegon Asigurari de Viata
Silvia Sarb, director general
Silvia Sarb, fostul director general al companiei de pensii private BT Aegon, va conduce Aegon Asigurari de Viata, companie a grupului olandez Aegon, care va incepe sa functioneze in cursul acestui an. Sarb a plecat de la BT Aegon, un joint-venture intre Banca Transilvania si Aegon, la sfarsitul lunii martie, in locul ei fiind numit Marius Ratiu. Inainte de a deveni directorul general al BT Aegon, Ratiu, 42 de ani, a ocupat functia de director de operatiuni al companiei de pensii, dupa ce timp de 9 ani a lucrat in cadrul grupului ING atat in Cluj, cat si in Capitala.

Ruukki
Florin Tataru, country HR manager
Florin Tataru (30 de ani), care a ocupat timp de mai bine de doi ani functia de director national de resurse umane al Vel Pitar, va ocupa incepand cu data de 15 iunie pozitia de country HR manager pentru Romania si Bulgaria al producatorului finlandez de constructii metalice, sisteme si componente Ruukki. Tataru a coordonat din punctul de vedere al resurselor umane procesul de restructurare a Vel Pitar, care s-a impartit anul trecut in trei divizii. Tataru va coordona o echipa de circa 300 de angajati la Ruuki.

InBev
Ioana Bulat, corporate affairs manager
Ioana Bulat, 29 de ani, a preluat la sfarsitul lunii trecute pozitia de corporate affairs manager in cadrul InBev Romania, unul dintre primii trei jucatori dupa cota de piata, pentru care lucreaza 700 de angajati. Anterior, Bulat a lucrat timp de trei ani tot in comunicare, ca specialist relatii publice, pentru constructorul Automobile Dacia, unde a gestionat relatia cu presa locala si a fost implicata in organizarea de a diferite evenimente. In cadrul InBev, Bulat se va ocupa de elaborarea si implementarea strategiei de PR a companiei si a brandurilor acesteia.