Nemţii produc în fabrica din Ghimbav, judeţul Braşov, sisteme de comandă, de acţionare şi control pentru autovehicule, clienţii companiei fiind producătorii auto BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi sau Daimler
Producătorul de componente auto Preh din Ghimbav, România, furnizor pentru Volkswagen, Audi sau BMW, a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri de peste 30 mil. euro, cu 55% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de evoluţia pozitivă a pieţei auto europene. Pentru anul în curs compania şi-a bugetat o cifră de afaceri de 110 mil. euro.
„Revenirea pieţei auto europene în primul trimestru din acest an a fost mult peste previzionări pentru toate categoriile de autoturisme, însă mai ales pentru cele din clasele premium. Trendul râmâne în continuare ascendent, până la finalul anului“, a declarat pentru ZF Transilvania Mihaela Forgaciu, director general al Preh România.
Nemţii produc în fabrica din Ghimbav, judeţul Braşov, sisteme de comandă, de acţionare şi control pentru autovehicule, clienţii companiei fiind producătorii auto BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi sau Daimler. La Ghimbav se produc sistemele de control al climei, elementul de comandă al consolei centrale (iDrive), comutatoarele multifuncţionale pentru volan sau comutatoare pentru lumini.