Piaţa francizelor din România cuprinde un total de peste 330 de concepte cu afaceri cumulate de 7 mld. lei (1,6 mld. euro ) anul trecut. Astfel, pe piaţă sunt prezente atât branduri străine cu prezenţă internaţională precum brutăriile franţuzeşti Paul, magazinele de lux pentru copii Petit Bateau şi retailerul
Paul & Shark, dar şi businessuri româneşti care au început să se dezvolte direct şi apoi au decis expansiunea în franciză. Un astfel de exemplu este Perfect Nails, un lanţ de saloane de manichiură şi pedichiură care a luat naştere în 1999 în România, iar după doi ani proprietarii au decis să extindă businessul în sistem de franciză.
La şase ani de la venirea pe piaţă, brandul Paul & Shark a ajuns la trei magazine
Antreprenorul Alessandro Amato a adus în 2008 în România franciza brandului de lux Paul & Shark, pe care l-a extins apoi, ajungând astăzi la trei magazine dintre care două în Capitală şi unu pe litoral.