ZF News

UniCredit Leasing: Start-up-urile ocolite de bănci se pot finanţa mai uşor prin leasing

Antoaneta Curteanu, CEO al UniCredit Leasing: „Am mers foarte bine pe echipamente şi camioane. Creşterea pe camioane a fost de peste 50%. Vorbim inclusiv de start-up-uri în acest domeniu, care au contracte de închiriere sau sunt subcontractori pentru firme mai mari şi pe care băncile le-ar finanţa mai greu pentru că nu există un istoric al situaţiilor financiare

Autor: Ciprian Botea

06.03.2015, 00:08 1037

„Finanţarea în leasing pleacă de obicei de la vânzător. Sunt puţini clienţi care vin direct la firma de leasing.“

UniCredit Leasing, cea mai mare companie din piaţa leasingului financiar, a obţinut anul trecut un profit net (consolidat cu rezultatul brokerului de asigurări afiliat) de aproape 20 milioane de lei (4,4 mil. euro), în creştere cu 58% faţă de 2013, pe fondul creşterii cu 16% a volumelor finanţate şi în condiţiile în care erodarea portofoliului de credite s-a oprit.

Compania, care deţine o cotă de piaţă de peste 18%, a finanţat anul trecut active de 242 milioane de euro (echivalentul a peste un miliard de lei). La nivel agregat, piaţa de leasing s-a ridicat la 1,32 miliarde de euro anul trecut, fiind în creştere cu 7%.

„Anul trecut am reuşit să oprim scăderea portofoliului. Am mers foarte bine pe echipamente şi camioane. Creşterea pe camioane a fost de peste 50%. Vorbim inclusiv de start-up-uri în acest domeniu, care au contracte de închiriere sau sunt subcontractori pentru firme mai mari şi pe care băncile le-ar finanţa mai greu pentru că nu există un istoric al situaţiilor financiare“, spune Antoaneta Curteanu, directorul general al UniCredit Leasing.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro