Bănci și Asigurări

Sectorul medical, in atentia Piraeus Bank

03.12.2002, 00:00 13

Piraeus Bank ofera incepand cu aceasta saptamana doctorilor si farmacistilor credite in euro pentru inlocuirea aparaturii, extindere sau deschiderea unui cabinet propriu.
Suma maxima a creditului poate fi de 150.000 euro (sau echivalentul in dolari sau lei), iar perioada maxima de finantare poate fi de 3 ani pentru investitii, respectiv 1 an pentru capitalul de lucru. Solicitantul poate beneficia de o perioada de gratie de 6 luni, iar garantiile percepute pot fi mobiliare sau imobiliare.
Potrivit bancii beneficiari ai acestui tip de credite pot fi medici de familie cu cabinet propiu, stomatologi, ginecologi, specialisti ORL, specialisti ortopedie, chirurgie, dar si centre de sanatate, fitness, masaj sau farmacisti.
Piraeus Bank a mai lansat in acest an cateva tipuri de credite cum ar fi cele pentru cumpararea de locuinte sau pentru autoturisme, toate acestea fiind in valuta.
Anul acesta a fost primul in care majoritatea bancilor s-au concentrat pe segmentul creditarii, in special pe imprumuturile acordate persoanelor fizice si firmelor mici si mijlocii. Au fost lansate mai multe tipuri de credite, in lei sau in valuta, pentru diverse destinatii, iar conditiile de creditare au fost mult relaxate. Scaderea dobanzilor la credite, in special la lei, a fost un plus in  cresterea cererii de finantare venita din partea populatiei.